Acatistul Sfântului Ioan Bogoslovul

Acatistul Sfântului Ioan Bogoslovul

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:


Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:


Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).


Apoi:

Psalmul 142


Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.


Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).


Apoi:

Psalmul 50


Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.


Condac 1


Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus, şi verhovnic al iubirii de smarald a lui Iisus, bătrân alb cu petalonul tainicei arhierii şi dascăl de tâlc al pecetluitei Bogoslovii, primeşte-ne sub dreptarul crinului împărătesc. Punerea mâinilor în creştet ne-o luminează şi la virginitatea Cerului ne înfiază, ca să-ţi cântăm de tot istovul din sfinţenia lăudării: Bucură-te, Ioan Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Icos 1


Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc, noianul binecuvântării totul să înece. Din binecuvântare lumile se-ndumnezeiesc, cel ce binecuvântează în Dumnezeu petrece. Binecuvântarea-i zăbavă bine dăruită, cât şi săgeată învăpăiată a marelui salt. Binecuvântarea, cruce peste creştet sădită, revarsă în noi harul Numelui Celui Preaînalt. Dar binecuvântarea îi şi adâncă plecare, genunche ce s-a închinat smereniei celuilalt, ca să ajungă aşijderi cea mai de sus închinare a îngerilor, Preacuratei şi Preasfântului Duh. Binecuvântează dar, ca să-mi cutez sfânta lucrare, ca dintr-un zbor să-ţi cânt, cu tot sufletul în văzduh:

Bucură-te, al inimii rugătoare bogoslovitor Apostol

Bucură-te, al minţilor cutezătoare oblăduitor prestol

Bucură-te, al prezbiterilor celor albi centenar cunună

Bucurâ-te, al Predaniei celei arcane verigă străbună

Bucură-te, părintească bunătate cu sfânt iscus dăruită

Bucură-te, aloi de harismă la preoţie acoperită

Bucură-te, lacrimă de pe mâinile sfinţitoare

Bucură-te, belşug de blândeţe pentru lăuntrica aflare

Bucură-te, străluminare de mir necesară înnoirilor

Bucură-te, pecete de gnoză însemnată asupra fiilor

Bucură-te, că dat ţi-e să păstrezi cheile şi sicriul lucrării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 2


Clari, cei douăzeci şi patru de bătrâni ai Cerului, din tronurile lor, larg inel în jurul Mielului, cu arcul minţii adunat inimii slăvitoare, la cel mai împlinitor mod de muzicalizare, şi aplecaţi cu fruntea peste limpezi alăute, zic, furaţi de mierea rostirii lor neîncăpute: precum sfânta Răstignire în piscul pironirii, viaţa e o uimire la treptele dăruirii. Imnul acesta al lor, strălucitor mărgăritar, curge unduind ecoul firmamentului de cleştar. Şi alăutele sub arcuri îi cresc taluzul plin, ca o cascadă înzăpezită a marelui Amin. Iar noi, cutremuraţi, grăbim a ne alătura, lângă tine, Sfânt Ioane, cu acest: Aliluia!


Icos 2


De dincolo de cerul minţii, zăpor luminos întru amiaza oglinzilor mele, Domnul Hristos, preaînnoitoarea Ta venire m-a însorit şi Te cetesc cu desluşire, ca orbul limpezit. De sub şapte coarne ale cununii Tale de spini, drept, lin, fără cusur, în straiul alb de lână şi in, deschis de sub şapte străluminări de răpire, rănile învierii şi stelara Ta privire, Te văd Agneţ luminos în dragoste de neînvins, în faţa tronului aevea, ca în Apocalips. Mă-nfaşă, scutec de lumină, Dumnezeirea Ta şi plin de dragoste îndrăznesc să strig: Maranata! Şi neîntinatei cuviinţe ca să nu-i luăm nimic, tot pentru Domnul să-l cinstim şi pe al Său Ucenic!

Bucură-te, văzătorule, că ai sărutat şi păstrat Sfântul Chip

Bucură-te, iconar iscusit, c-ai prins în scris Obrazul Arhetip

Bucură-te, că înştiinţai Sfânta Faţă cu amănunt şi măsură

Bucură-te, c-ai iscălit caligraf dumnezeiasca trăsătură

Bucură-te, că din slova ta am înţeles rostul sfintei pecetluiri

Bucură-te, că şi în noi ai trezit starea sfintei închipuiri Bucură-te, că peste mintea spălată, Sfântul Obraz înlăcrămăm

Bucură-te, că-n inima curată cu Sfântul Trup ne cuminecăm

Bucură-te, c-am sărăcit mintea în duh cei cinci trandafiri să-i primim

Bucură-te, că pentru sfânta Icoană, toate icoanele zvârlim

Bucură-te, c-am înhumat şi întru noi Sfântul Grăunţ al întrupării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 3


Evanghelist prea treaz, alăuta Dumnezeirii tu, Sfinte Ioane, alb ibovnic al strălucirii, slavosloveşti măiestrit sfânta suită slavă, ce-a binevoit pre veac, smerind pe oglinda-i gravă, aurul Sfântului Chip, Spic sfânt cu raze anume luminează în mir pe tot omul ce vine în lume. Acest sclipitor repeziş peste margini şi minte, răsăritul de sus al rugăciunii nesfârşite, pe acest cer al dimineţii înţelegătoare, ce ar trebui dorit cu nestinsă însetare, cântă-l ca din bogăţia bogosloviei tale în undele de har ale gândirii muzicale, de neprihănit auz să ni-1 putem apropia şi sub taborica-I rouă să-I cântăm: Aliluia!


Icos 3


Fără-fundul cel de mătase din noaptea albastră, senin în creştet ne ţine, tâlc pe potriva noastră. Că vezi marea umbră de aur a Domnului plutind, prin Galileea stelarelor colburi strălucind. Şi-a trupului nostru casă cu candelă şi vatră, deschisă îl aşteaptă, cu şase vase de piatră. Sfinte Ioane, fii şi nouă marele înger nun, umple vasele goale, dă-ne al minunii zăbun. Domnul şi nouă să ne preschimbe apa simţirii, din izvoarele trezviei în porfira nuntirii. Sorbind paharul vieţii, nupţiala licoare, şi în noi să rodească floarea preschimbătoare. Şi-ndumnezeindu-ne fiecare simţ în parte îţi cântăm podobii la stările încununate:

Bucură-te, c-ai umplut primul chiup, simţul major al plinirii de Duh

Bucură-te, melod la paradisiac auz şi inelar văzduh

Bucură-te, c-ai umplut chiup secund, simţul acvilin de agerime

Bucură-te, ochi al vederilor de la teoretica înălţime

Bucură-te, c-ai umplut chiup terţin, măreţe simţ al sacrelor mâini

Bucură-te, că te-ai hărnicit pe Dumnezeu din pipăit să-L aduni

Bucură-te, c-ai umplut chiup cvadrig, simţul gustului euharist

Bucură-te, că Sfânta Hrană are înţeles şi rost realist

Bucură-te, şi pentru chiupul cvint, simţul rugăciunii cel de minte

Bucură-te, că ne sui în melcul de parfum al cunoaşterii sfinte

Bucură-te, că viem şi al şaselea simţ raic, centrul închinării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 4


Golul acel de mare preţ, prins în fericitul metal, acel giuvaer sfânt, cinstitul Pocal pascal al casei din Arimateea I L-au pus la cină Iisus Domnul, în el, cu un cuvânt de lumină, a preschimbat vinul în sfânt Sângele Său de taină, chiar viaţa lui Dumnezeu, sub a vinului haină. Sfinte Ioane, sfânt ceasul acela înveşnicit, când obrazul pe inima Domnului ţi-ai odihnit, adeverează minunea cum ultimul vin băut e întâiul sânge ce singur jertfa Şi L-a făcut. Şi înţelegând întâietatea liturgicei trăiri, ne-nspăimântăm de frumuseţea misticei dăruiri. Primeşte-ne dar, cereşte, iar a ne alătura lângă tine, Sfânt Ioane, cu acel: Aliluia!


Icos 4


Hotărâtoare normă, cardinală mântuirii, urmează-n asemănare izvoadele iubirii. Umblarea aceasta-n dâra tălpilor strălucitoare cere totuşi şi trecerea prin marea strâmtoare. E drumuirea în noapte, dincolo de vămi şi vad pân-la cele trei catisme: la iesle, cruce şi iad. Un ceas e firav; trebuincios naşterii profunde, la fundul de neant al credinţei să ne scufunde. Un ceas e crud şi desveleşte giulgiul cuvios, să ne-nspăimânte cu faţa de mormânt a lui Hristos. Şi-i ceasul demoniac, pân-la scrâşnirea dinţilor, la statornicia sfintei apatii trebuitor. Tu ne cunoşti lăuntricul apocalips, Părinte! învaţă-ne să-l biruim ca să-ţi cântăm fierbinte:

Bucură-te, c-ai cunoscut Puterea Domnului în Ghetsimani

Bucură-te, că părtaş ai fost făcut potirului sfintei agonii

Bucură-te, c-ai trăit crucea la cea mai dăruită amărăciune

Bucură-te, că ai aflat durerii faţa ei de rugăciune

Bucură-te, că ţi-ai dorit şi prin inima ta suliţa să spargă

Bucură-te, că ai fost martor neumbrit la răstignirea întreagă

Bucură-te, că te-ai plinit din milostivirea pogorământului

Bucură-te, c-ai agonisit sfânta isihie a mormântului

Bucură-te, că Domnul a coborât soare adânc de miezul nopţii

Bucură-te, că Domnul trecu ca o primăvară prin ţara morţii

Bucură-te, Avvă însoţitor la toate treptele încercării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 5


Iconomia sfântă a frângerii pâinii de har şi-a îmbătârii treze din al altarului pahar îşi ia vârtutea lucrării din Sfânta înviere, tipic când Liturghia cu mâini înalte o cere. în Trupu-I de slavă Domnul îşi dă dumnezeirea şi-n Sânge jarul Harului ne aprinde nemurirea. Nestânjenit răspunsul la atâta preamărire, nu-i decât desăvârşita potirului rodire. Harul ţinut sterp apune, ca mai sterpi să ne facă. Tainic vier, Sfânt Ioane, spre mine te apleacă, altoieşte-mă din nou mladă viţei în ruptură, să nu mă scrumească Domnul ca pe o uscătură. Prielnic să mă înfăşoare întru văpaia Sa nemistuit şi puternic să-i cânt: Aliluia!


Icos 5


Jalea, rana, moartea, strâmta poartă, toate la un loc, în seninul Heruvim cu spadă în roată de foc, fac cheile trecerii la Sfânta împărăţie, sub balanţa subţire pusă de dreapta Pronie. Grozavă-i dragostea lui Dumnezeu în arătare! Cine-i poate purta bunătatea covârşitoare? Când însă coasta îi  izvorăşte sânge şi apă vecia aleargă în potire să o încapă.  Ci, Sfinte, Tu ne aduci aminte la ochi viitor, cum vor ieşi cei şapte Arhangheli ai potirelor, să verse dragostea pe pământ, dar ca de urgie roşu înec ne va fi a sângelui Său stihie. Bogoslovia lacrimilor dar, tu ne învaţă, să-ţi cântăm din limanul ce limpezimea-I răsfaţă:

Bucură-te, că te-a prisosit rouă picată din geana Domnului

Bucură-te, că lacrimi te-au prididit la auzirea vorbelor Lui

Bucură-te, că porţi în pleoape diamant de apa sfintei Frumuseţi

Bucură-te, că din muchea buzei sorbi sarea cereştilor tristeţi

Bucură-te, că ai plâns şi din dulceaţa numelui ca mirul vărsat

Bucură-te, că te-a gâlgâit năpada Celui preadorit şi chemat

Bucură-te, că ţi-ai umezit ochii de slava Schimbării la Faţă

Bucură-te, c-ai privit judecata prin jarul lacrimii de gheaţă

Bucură-te, că ne chemi la rănirea cu heruvică jelanie

Bucură-te, că-ndemni la pocăinţă cu necurmată metanie

Bucură-te, zelos învăţător întru ştiinţa înlăcrămării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 6


Locul inimii, Sionul, muntele sfintei vădiri, plin îmi răsuflă de vestea Celei de-a Doua Veniri. Ca brâu în juru-I plutind, albi ca nişte nori ireali, o sută  patruzeci şi patru de mii de sfinţi virginali, din alăute cereşti cântă; şi-n mijlocul lor, cu chip leonin de Mesie, Mielul strălucitor. Sfinte Ioane, şi tu domn virgin, dă-mi strai alb de in, sub arcaşul soborniciei să ne împlinim din simfonia de ocean, strună înmiit crescută creastă de nouă cântare, numai lor cunoscută. Şi pe numele Domnului meu cu glas de foc mi s-a dat să-1 duc în dar lui Dumnezeu, „înger de mare sfat". Şi-n roata rostirii curate Cerul ne va purta spre aminul aminurilor toate: Aliluia!


Icos 6


Marea minţii măiestrie heruvică o râvnesc, ca destoinic omului meu lăuntric să-i iscusesc inelul clar din cleştarul cugetului ascuţit, la aur de vis şi simţire curată rostuit. Capetele de cruce ale făpturii unite şi rotund gândului întors în sine păsuite. Şi cum îţi sunt învăţăcel în arta pustnicească. pentru tine, Sfânt Ioane, Domnul să binevoiască să-mi pună în toarta inelului anume lucrat alba nestimată ce-I poartă numele: „Minunat" ce nu se  poate ceti, fără numai de primitor, din flecare făcând un de-Dumnezeu-purtător. Şi-mpodobit aşa a te lăuda să vin şi eu, binerostind ca un nemincinos ucenic al tău:

Bucură-te, prin care ne însuşim paradoxele uşurinţei

Bucură-te, că zvârlim uşurinţa ca frupt din pomul cunoştinţei

Bucură-te, prin care primim dăruirea de sine ca un toiag

Bucură-te, că lepădăm dăruirea de sine, că-i iadului prag

Bucură-te, prin care destoinicim obiceiul, drept bun sfinţitor

Bucură-te, că ne dezbărăm de obiceiul cel îndobitocitor

Bucură-te, prin care zidim neştiinţa în cele vinovate

Bucură-te, că nimicim neştiinţa, că-i fântână de păcate

Bucură-te, prin care ne întemeiem mai tari pe piatra credinţei

Bucură-te, că ucidem împietrirea că îi pieirea fiinţei

Bucură-te, că fără voia lui ne dă folos şi duhul pierzării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 7


Numele Domnului, apriga doririi chemare, dar Numele Domnului de Slavă, cine îl are? Alb călăreţ cu arc, pe cal alb, este numele Său. Domnul îl dă cui voieşte ca un tare Dumnezeu. Sfinte Ioane, mare rănit al dragostei domneşti, dă-mi şi mie cuviinţa cu care tu îndrăzneşti şi ştiinţa ta întru arcăşia  cugetătoare, la înaltul arc al rugăciunii săgetătoare. Nevăzutul război şi inima mea să-1 cuteze şi la lupta Domnului, alb să se înfăţişeze. Dulceaţa de spangă sfântă şi pe ea să o străpungă şi la plânsoarea cântului necurmat să ajungă. Cu sfinţii cerului şi pământului să pot cânta, ca un adevărat rănit al dragostei: Aliluia!


Icos 7


Ochii oglindiţi la spada de văpaie a inimii, străjuitor afară şi-nlăuntru voi pâlpâi învierii, când îmi va înflori numele de dar, întru răsuflul tihnit al liniştii fără hotar, Domnul Păcii pune în noi voroava-i negrăită, ce nu o prinde decât urechea în duh trezită. Cele şapte tăceri ale rugăciunii curate, ce-s  şapte tunete ale cerului încuiate, le-ai ascultat, Sfinte Ioane, şi le-ai pecetluit, cu grijă tare, precum anume ţi s-a poruncit de acel mare arhanghel, cu glasul Leului sfânt văzut cu un picior pe mare şi altul pe pământ. Acest scump cuvânt numai Domnul îl poate dărui aleşilor Săi, pentru care îţi vom  şi glăsui:

Bucură-te, că darul îndumnezeirii tăinuit îl învistierim

Bucură-te, că tainicele Lui comori lumii le propovăduim

Bucură-te, că a Lui sfinţenie păzim cu al limpezimii zid

Bucură-te, c-ale Lui mărgăritare nu le dăm porcilor în blid

Bucură-te, că neprihănirea Lui nimic nu poate s-o atingă

Bucură-te, că în vasele sfinte nu vom lăsa câinii să lingă

Bucură-te, că inimii i-am dat muzică de care nu te saturi

Bucură-te, că de luptă 1-am luat glas cu tăiuş de două laturi

Bucură-te, că taina-i stă în vileag şi din lumină e urzită

Bucură-te, că grăirea-i fără văl e încă mai acoperită

Bucură-te, că Numele de nespus ni-i şi roată neîntinării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 8


Plinitor de peste plinătatea plinătăţilor, gândirii zenit, „Părinte al veacului viitor" fulger în catapeteasma frunţilor spornic oprit, odihnă, octavă sufletului meu învăluit. Cum să Te gângur, să Te zic, să Te chem, să Te numesc, cu ce lărgimi de aripi rostirii lin să cresc, până la Tine, Sfântul, marele lumilor Mire. Nu aflu în vorbe numelui Tău asemuire. Doar spusa minţii în inimă neglăsuitoare Te strigă în duh paşnic, lipită de răsuflare. Şi, Doamne, îndrăznind cu Sfântul Ioan Năier, vâslim în ritmul marelui vultur, olăcar la cer. Vino la Ierusalimul nostru nou, la nunta Ta sub ramul întâmpinării să-Ţi cântăm: Aliluia!


Icos 8


Rubinul, Ioane Sfinte, poartă-n limpezimea lui aprins Apocalips al patimii şi al vinului. Că mintea la tot omul, din rădăcini desfrânată, o închipuie  semeaţă femeie înstemată, în ipostazic veşmânt de purpură stacojie, tălănind de-a călare, cu domnească dibăcie, fiara cea cu capete şi cu zece coarne, lumeasca ei împărăţie de poftă şi carne. Beată de a ei putere, potiru-i de curvie, mintea trufaşă, roabă la propria-i demonic, numai năpasta, ispita ne mai poate izbăvi că numai inima zdrobită nu se va urgisi. Ci, Sfinte, ajută-mă să mă dobor, să mă înfrâng şi la lauda de acum şi alte flori am să-ţi strâng:

Bucură-te, că ne umbrim sub şapte coarne ale cununii de spini

Bucură-te, că ne primim discernământul din sita sfântului chin

Bucură-te, că îndrăznim la asceza nopţilor deşertăciunii

Bucură-te, că zorim la asprimea izvoarelor nestricăciunii

Bucură-te, că ne dăruim celor trei voturi ale îngerilor

Bucură-te, că dorim darul mucenici şi al înfrângerilor

Bucură-te, că ne silim la vrednicia înfierii virginale

Bucură-te, că dorim şi brâul încingerii pectorale

Bucură-te, că ne-am făurit candelă veghii fără încetare

Bucură-te, că trudim să avem şi oloiul celor cinci fecioare

Bucură-te, că râvnim nupţialele virtuţi ale aşteptării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 9


Smarald inelar e marele nimb al arătării, concentrată prezenţă de taină a depărtării, stranie nestemată a vederii Sfântului Tron, vârf virginal al lăuntricei suiri în Eleon. O undă a lui doar şi iată cer de viziune, deschis să vezi prin străvezimile de rugăciune, cum tot trupul Vavilonului prea tare cetate, cade şi piere în vâltoarea mărilor spurcate. Sfinţenia cu păcatul nu pot sta împreună, blândeţea cu atingerea doar scrumeşte, răzbună. Sub ocrotirea ta, Sfinte Ioane, să ne iscuseşti, să primim gingăşia puterilor dumnezeieşti. Şi întăriţi cu Duhul Stăpânilor să putem murmura, în amurgul extazului de smarald: Aliluia!


Icos 9


Şi prin aura topazului, luminos, auriu, linia obrazului Fecioarei unduieşte viu. Şi cu palmele suite în semn de rugăciune, în doicul pântecelui ţine izbuc de minune. Soarele plin, orbitor şi ca într-un engolpion îndumnezeitor, Sfântul Prunc, împărat în Sion. Stă Maica Luminii şi a Lumii pe cornul lunii în marele semn anume suit înţelepciunii. Plânge Maica Luminii şi a Lumii în tăcere, că Fiul Omului se naşte în noi cu durere. Naşterea noastră din  cristelniţă însufleţită, ce, Sfinte, tu ne-o creşti feciorie nenuntită. Tu, de Dumnezeu pe Cruce Fecioarei înfiat, vârf al îmbisericirii, ce te lăudăm curat: Bucură-te, că Domnul Golgotei cu un cuvânt te-a numit fiul Său

Bucură-te, pentru voroava ce te-a făcut frate al lui Dumnezeu

Bucură-te, că Preacurata a primit să-ţi fie Mamă cerească

Bucură-te, că ţi-ai plinit chip şi asemănare dumnezeiască

Bucură-te, că ţi-ai descoperit Taborul din patima Mielului

Bucură-te, că şi noi am ţintit scara de sus, cap al Betelului

Bucură-te, că şi noi am pus bun început al duhovniceştii rodiri

Bucură-te, că şi în noi a solit înger de dar al Buneivestiri

Bucură-te, că ne vom primeni staulul minţii cât mai luminos

Bucură-te, că şi în ieslea noastră se vrea în scutec Domnul Hristos

Bucură-te, că şi în noi Betleemul şi-a deschis cerul cântării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 10


Treji muguresc trei luceferi ai logodnei de safir, fiicei ierusalimitene la umeri şi la mir. înfăşurată în zăpadă de in fără pată, stihar se înseamnă,  sfinţenie înluminată, înaurită măreţie de Duhul aleasă, Mielului să îi fie sofianică Mireasă. Stă mânecând cu tot alaiul cinstei nupţiale, aţintită veghei înalte a cununii sale. Sub înfăţişarea Prezbiterului alb Părinte, tu îi aduci năstrapa rugăciunii nesfârşite, în palme i-o pui ca pe o inimă de aur vie, plină de mirul Numelui Celui ce va să vie. Şi harul arzând în jarul năstrapei va inela, fumuind în lung crin, un mulţumitor: Aliluia!


Icos 10


Ţintuit de sus, în miezul lui, ametistul a sclipit* şi vederii şi-a deschis cristalinul larg năpădit. Dincolo de tot jocul de văluri şi de străluciri, tu ne arăţi  prin spărtura fericitoarei luciri cum Domnul trimite modul înnoirii pe pământ, Ierusalimul ceresc, cu plutitor pogorământ. Din vârful cel mai sprinţar al  muntelui cunoştinţei, tu creşti din aur şi cleştar, cetate, izvorul minţii, cum ochiului aievea niciodată n-a răsărit şi nici în oglinzile visului nu s-a mai ivit. Toată scumpătatea şi odoarele întrupării, aduse şi făcute semnele transfigurării. Şi măsura trestiei de aur datu-s-a ţie, pentru care îţi lăudăm a ta proorocie:

Bucură-te, că dăruit Paradis în noi a deschis Domnul cel drept

Bucură-te, că Logos în jur nescris, în noi a sădit cel înţelept

Bucură-te, că lumea nouă o inimă are, cea plină de dar

Bucură-te, că în trăirea viitoare inima-i singur altar

Bucură-te, că în mijloc stă Ierusalimul floare străvezie

Bucură-te, că-i sunt doisprezece Apostoli pietre de temelie

Bucură-te, că numărul omului e analog celui de înger

Bucură-te, că în loc de soare, Domnul va fi nămiezii vistier

Bucură-te, că în El coboară şi suie treptele contemplării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 11


Uşa cerului deschisă şi în Duhul răpit, vezi în privelişte faţa împăratului nuntit, perindarea sfinţeniei pe cinuri coborânde, lunecând lumina din curba aripilor blânde. Toată alba curtenie a viului Dumnezeu purceasă la primirea ca mire a Fiului Său. La acest ceas opt sute optzeci şi opt de viori, în mâini sihăstreşti, cheamă în aşteptare de fiori. De însetare adâncă sufletele se desfac, înflorind la melodia celui de-al optulea veac. Chemarea Numelui, prezenţa Domnului în lipsă nu va aduce pacea zorilor fără eclipsă. Şi precum potiru-i plin, venirea Lui se va vărsa, cerurile toate pacea-I vor  cânta: Aliluia!


Icos 11


Veni-va veleat cu alt lut, alt cer, altă vecie, proaspăt viitor crescut, trup de biserică vie. Lumea întreagă va fi neţărmurit chivot, numai Sfânta  Sfintelor, numai prestol sfânt peste tot. Şi cum viaţa în sine e veşnică liturghie, taina lucrării de aci e taină de cununie. Doar vinul laudei fiind jertfa fără de Calvar, mintea având liturghisitor şi inima altar. La nunta Miresei pure cu Verbul lui Dumnezeu dat îi firii virginale să dăinuiască mereu. Din peştera din ostrov, Patmosul de surghiunire, tu ne scrii duminical vecia de nuntire. Cum marele înger ţi-a dat sul de slove, mâncare, de-ţi strig cu şapte biserici şi această cântare:

Bucură-te, că noi vom fauri mlădios alb alai cununiei

Bucură-te, că noi toţi ne vom înfrăţi prinşi de dansul Isaiei

Bucură-te, că în cor ne vom uni la muzicala unitate

Bucură-te, că mistic ne vom însoţi Mielului Celui de departe

Bucură-te, că în Hristos, Cel Unul în toţi, şi noi toţi vom fi una

Bucură-te, că fiecărui El va da inelul, brâul, cununa

Bucură-te, că din edenic alămâi fruntea ne va încununa

Bucură-te, că îmbrăcând şi pectoralul, ne vom revirgina

Bucură-te, că ajungând îngeri în trup, toţi ne vom îndumnezei

Bucură-te, că la stadia unitivă, treimic toţi vom hori

Bucură-te, că Duhu-Şi va pune herb în aura inelarii

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 12


Zvâcnitu-mi-a înfrigurat zăvodul sufletului un deget de gând 1-a picurat chiar în cumpăna lui. Dar n-am apucat întrebarea cine poate să fie? Ca smirna m-a năpădit a Domnului bucurie. Mi-e aci, în pragul făpturii, bunătatea stăpână, împietrirea mi-a ciocănit cu înstelata-i mână. Nu-s vrednic, Doamne Iisuse, să-mi intri în cămară, dar cum lăsa-Te-voi, Doamne, la uşa mea afară? Tăcerea din temeie şi rugăciunea răpită, îşi potrivesc ascuţişul spre clipa dăruită. Sfinte Avvă Ioane, povăţuieşte-mă bine, cum să-mi înveşnicesc odihna Domnului la mine, ca să mă întrepătrund în haric  răsuflu cu ea, la rodnică isihie şi tainic: Aliluia!


Icos 12


întru nămiaza acelui mâine al minunii, de fi-vom în Rai la Amprorul înţelepciunii, glasul Domnului vom auzi în lina grădină, zefir al inimii, trezind harfele de lumină. Din psalmul său de soare, izvoarele frumuseţii curg în râul apa vie cât şi-n Pomul vieţii. Şi suie din trunchi în floare, din fruct la desfătare, în prea-dulce pârg numele de binecuvântare, aşa gustând din mustos miez, cântecul nemăsurat, aşa chemând cu sfânt viers, numele neînserat,  străluci-ne-va iar rourul zorilor făpturii. Şi cum Sfinte, tu ne scrii ultim adevăr Scripturii, „Vino, Doamne!", căruia Domnul răspunde: „Iată vin!" aşa şi noi vom rosti stihirea aceasta de Amin!

Bucură-te, că victorioasă flacără e numele Domnului

Bucură-te, că veghea Lui stăruie trează şi în toiul somnului

Bucură-te, că puteri de lecuire din zicerea numelui curg

Bucură-te, că El ni-i cvintă credinţei, fără clintire sau amurg

Bucură-te, că suprafirească prânzire sufletului meu îi cere

Bucură-te, că-n buna-i rostire sorbim din duhul de înviere

Bucură-te, că purpura dăruirii o sângeră singurul Sfânt

Bucură-te, că pâinea nemuririi cinăm din arzătoru-I cuvânt

Bucură-te, că numele e lumină ce dezvăluie, arată

Bucură-te, că în El se izbăvesc toţi cei cu dorire curată

Bucură-te, că-n El tu ne înveţi felul ceresc al cuminecării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 13


O, Ioane, Sfinte Avvă al chipului vulturesc, duhovnicesc al meu Părinte şi ctitor sufletesc, iată-mă, acordat alăută drept-slăvitoare, nădăjduind tu să-mi veghezi sfânta înflăcărare. Apără-mă să-mi ţin tot viu văpaia arcană, litania Numelui de foc cu dulceţi de mană. Uriaş al Duhului grai cu furtuni  de suspine, inima împăcându-L să-L zică cum se cuvine. Din cugetătorul arcuş al celor cinci cuvinte, arcuind pe unitatea simţurilor strunite. Numai din cântare, răul din lume să se ducă, iureşul din suflul rostirii izgonindu-l nălucă. Iezerul de foc şi fântâna adâncului să-l bea, laolaltă cu cerurile toate când vom dura: Aliluia! (de trei ori)


Icos 1


Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc, noianul binecuvântării totul să înece. Din binecuvântare lumile se-ndumnezeiesc, cel ce binecuvântează în Dumnezeu petrece. Binecuvântarea-i zăbavă bine dăruită, cât şi săgeată învăpăiată a marelui salt. Binecuvântarea, cruce peste creştet sădită, revarsă în noi harul Numelui Celui Preaînalt. Dar binecuvântarea îi şi adâncă plecare, genunche ce s-a închinat smereniei celuilalt, ca să ajungă aşijderi cea mai de sus închinare a îngerilor, Preacuratei şi Preasfântului Duh. Binecuvântează dar, ca să-mi cutez sfânta lucrare, ca dintr-un zbor să-ţi cânt, cu tot sufletul în văzduh:

Bucură-te, al inimii rugătoare bogoslovitor Apostol

Bucură-te, al minţilor cutezătoare oblăduitor prestol

Bucură-te, al prezbiterilor celor albi centenar cunună

Bucurâ-te, al Predaniei celei arcane verigă străbună

Bucură-te, părintească bunătate cu sfânt iscus dăruită

Bucură-te, aloi de harismă la preoţie acoperită

Bucură-te, lacrimă de pe mâinile sfinţitoare

Bucură-te, belşug de blândeţe pentru lăuntrica aflare

Bucură-te, străluminare de mir necesară înnoirilor

Bucură-te, pecete de gnoză însemnată asupra fiilor

Bucură-te, că dat ţi-e să păstrezi cheile şi sicriul lucrării

Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!


Condac 1


Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus, şi verhovnic al iubirii de smarald a lui Iisus, bătrân alb cu petalonul tainicei arhierii şi dascăl de tâlc al pecetluitei Bogoslovii, primeşte-ne sub dreptarul crinului împărătesc. Punerea mâinilor în creştet ne-o luminează şi la virginitatea Cerului ne înfiază, ca să-ţi cântăm de tot istovul din sfinţenia lăudării: Bucură-te, loan Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!