Acatistul celui între sfinți, Părintele nostru Rafail, Episcop de Brooklyn, „Păstorul cel bun al oilor pierdute în America”

Acatistul celui între sfinți, Părintele nostru Rafail, Episcop de Brooklyn, „Păstorul cel bun al oilor pierdute în America”

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:


Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:


Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).


Apoi:

Psalmul 142


Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.


Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).


Apoi:

Psalmul 50


Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1


O, Sfinte Părinte, chemat fiind din pământul tău natal pe țărmurile îndepărtate ale Lumii celei Noi, ți-ai luat crucea și L-ai urmat pe Hristos. Prin urmare, ca unuia ce s-a răstignit pe sine pentru turma sa, ca unui păzitor și apărător al nostru, îți strigăm neîncetat: Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America.


Icosul 1


O, Sfinte Părinte Rafail, viața ți-ai început-o în pribegie. Fiu al unor părinți dreptcredincioși evlavioși, urmaș al Sfântului Sfințit Muncenic Iosif, nici măcar în pântecele maicii tale nu ai aflat odihnă. Astfel viața ta de peregrinări a fost tainic prorocită. Ales ai fost să aduci lumina Sfintei Ortodoxii turmei lui Hristos împrăștiate în Lumea Nouă, care împreună cu noi te cinstește cu aceste cuvinte de laudă:

Bucură-te, că asemenea Stăpânului tău, te-ai născut într-un oraș străin;

Bucură-te, cel ce ai primit numele marelui arhanghel;

Bucură-te, cel ce ai spus: „Omul a uneltit răul împotriva mea, dar Dumnezeu l-a întors în bine”;

Bucură-te, cel ce ai fost uns cu sângele mucenicilor;

Bucură-te, cel ce ai străbătut lumea slujindu-i pe credincioși;

Bucură-te, cel ce i-ai călăuzit pe toți oamenii la închinarea Sfintei Treimi;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 2-lea


Râvnitor învățăcel, din tinerețe te-ai nevoit pentru a dobândi cunoștiința adevărului. Strălucind în învățătură, nu ai deznădăjduit când tatăl tău, din cauza sărăciei, nu a mai putut să te țină la școală. Ci întorcându-te spre rugăciune și pavăza Sfântului Arhanghel, neîncetat ai cântat: Aliluia!


Icosul al 2-lea


Auzind Dumnezeu rugăciunile și suspinele tale fierbinți, ți-a ridicat sprijinitor din lumea care a mijlocit înaintea patriarhului ca să te primească învățăcel. Așadar, ca unuia ce mult te-ai smerit, dar ai fost înălțat de mâna lui Dumnezeu, cu bucurie îți strigăm:

Bucură-te, că în sărăcie ai învățat adevărata smerenie;

Bucură-te, că, în necazuri fiind, te-ai îndreptat spre Sprijinitorul tău ceresc;

Bucură-te, că ai fost înălțat pentru a devenit păstor al turmei cuvântătoare a lui Hristos;

Bucură-te, că, după ce ai fost înălțat, te-ai smerit căutând oaia cea pierdută;

Bucură-te, alinare celor necăjiți;

Bucură-te, apărător al celor asupriți;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 3-lea


Iubind învățătura, sufletul tău blând a fost hrănit cu bogățiile teologiei patristice. Cercetând adâncimile Sfintei Scripturi, ai fost învățat de Duhul Sfânt. Vrednic propovăduitor al Sfintei Evanghelii te-ai arătat, învățându-ne pe toți a cânta: Aliluia!


Icosul al 3-lea


Cuvintele Apostolului care a fost botezat în orașul părinților tăi răsunau în urechile tale: „Cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Și cum vor auzi, fără propovăduitor?”. Nu ți-ai putut uita patria și poporul tău împrăștiat prin lume, ci ți-ai înălțat glasul, luminându-i cu lumina adevărului creștinesc. Învățat prin cuvintele taele și înțelepțit prin pilda ta, credincioșii cu recunoștiință prăznuiesc pomenirea ta și cântă:

Bucură-te, că ai strălucit în învățătură și prin aceasta i-ai uimit pe înțelepții acestei lumi;

Bucură-te, că te-ai mâhnit din pricina necunoștiinței oamenilor;

Bucură-te, că i-ai învățat cu ortodoxă învățătură pe cei care căutau mântuirea;

Bucură-te că nu ai necinstit această învățătură prin chipul viețuirii;

Bucură-te, că ai fost răbdător și blând cu cei slabi și suferinzi;

Bucură-te, că asemenea Stăpânului ai fost neclintit cu cei îndărătnici;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 4-lea


Dorind să te îmbogățești în cunoașterea Scripturii și a Sfinților Părinți, ai plecat spre tărâmul Rusiei pentru a-ți spori învățătura în acest ținut. Precum Apostolul Andrei, în timp ce călătoreai spre străvechea cetate a Kievului, ai strigat: Aliluia!


Icosul al 4-lea


Harul preoției primind, ai fost numit întâistătător al Metocului antiohian din Moscova. Văzând în aceasta purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ai primit această cinste ca pe un prilej de a face bine altora. Fără a te gândi vreodată la sineți, ci mereu la poporul tău, pe mulți i-ai adus din Siria în Rusia pentru a primi cunoștiința teologiei. Pentru aceasta, credincioșii se bucură și cu dreptate îți cinstesc nevoințele, mărindu-te astfel:

Bucură-te, că ai lepădat toată grija pentru tine;

Bucură-te, că nu te-ai îngrijorat decât pentru ceilalți;

Bucură-te, că în dar ai primit și în dar ai dat;

Bucură-te, că ai născut numeroși fii Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, apărător al celor săraci;

Bucură-te, cel ce ești liman văduvelor și orfanilor în necazul lor;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 5-lea


Auzind de nevoințele și dragostea ta pentru poporul tău, fiii Antiohiei aflați în America ți-au scris, rugându-te să vii în Lumea Nouă ca să-i păstorești în locul de pribegie. Ca pe o dumnezeiască chemare ai primit cuvintele lor, știind că sunt împrăștiați și lipsiți de duhovniceasca mângâiere. Călătorind, așadar, de la Răsărit la Apus, te-ai vărsat în de-viață-dădătoarele rugăciuni ale Bisericii și, prin aceastea, ai aflat călăuzire și insuflare pentru a aduna oile pierdute le care ai fost trimis, neîncetat cântând: Aliluia!


Icosul al 5-lea


După sosirea ta, te-ai dăruit slujirii ce ți-a fost încredințată, întemeind un sfânt locaș unde să aduci rugăciuni pentru poporul tău. Întreaga biserică ai împodobit-o din propria cheltuială, dăruind-o fără vreo răsplată credincioșilor. Împreună cu aceștia, pomenind sfânta ta pildă, Îl slăvim pe Dumnzeu pentru că te-a adus pe acest tărâm și te cinstim cu aceste cuvinte:

Bucură-te, că râvna ta a fost întocmai cu cea a Apostolilor;

Bucură-te, că stăruința ta în lucrarea cea bună a fost un dar de la Duhul Sfânt;

Bucură-te, că ai câștigat înălțimile prin smerenie;

Bucură-te, că ai dobândit bogății prin sărăcie;

Bucură-te, că ai purtat de grijă celor lipsiți de ajutor;

Bucură-te, că ți-ai împărțit averea săracilor;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 6-lea


În mijlocul oamenilor trăind, aceștia au fost martori ai viețuirii tale evlavioase, drepte și fără de prihană, îndemnând, alinând și dând fiecăruia sarcini, așa cum un părinte se poartă cu fiii săi. Cu adevărat prin tine cuvântul Evangheliei a venit cu putere și în Duhul Sfânt cu multă încedințare, și astfel mulți au devenit urmași ai tăi și ai Domnului, cântând cu bucurie: Aliluia!


Icosul la 6-lea


Vești despre mici comunități de creștini ortodocși au început să ajungă la tine. Auzind chemarea lor: „vino și ne ajută”, ai hotărât să pleci în cea dintâi din multele tale călătorii misionare. Călătorind de pe Coasta de Est a Americii de Nord pe cea de Vest, în nici un loc nu ai stat mai mult de patru zile. Aflând creștini ortodocși, le-ai dăruit Sfintele Taine și ai propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu celor ce flămânzeau cu duhul. Primindu-te ca și cum ai fi fost Însuși Hristos, credincioșii te-au întâmpinat cu astfel de cuvinte:

Bucură-te, cel ce prin Sfântul Botez ai dăruit Viața cea Nouă multor copii;

Bucură-te, cel ce prin Mirungere ai dăruit Pecetea darului Duhului Sfânt;

Bucură-te, cel ce prin Taina Spovedaniei i-ai adus din nou în Sfânta Biserică pe cei ce s-au pocăit;

Bucură-te, că ai unit miri întru Domnul;

Bucură-te, vrednic slujitor al dumnezeieștii Liturghii;

Bucură-te, propovăduitor de foc al teologiei pastorale;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 7-lea


Fiind plămădit duhovnicește de rânduiala de rugăciune a Bisericii, ai diorosit texte liturgice pentru poporul tău. În dumnezeieștile rugăciuni aducându-le nemincinoasă mângâiere, i-ai învățat să cânte: Aliluia!


Icosul al 7-lea


Văzând nevoia de slujire părintească a poporului ortodox risipit, te-ai dăruit sarcinii de a afla preoți care să poarte de grijă sufletelor. Aducând preoți din Lumea Veche în America și bărbați credincioși propunând spre hirotonie, războiul nevăzut al poporului tău l-ai purtat ca și cum ar fi fost grija ta. Primește așadar de la noi cuvinte de laudă precum acestea:

Bucură-te, far al Ortodoxiei;

Bucură-te, trâmbiță de aur a Duhului Sfânt;

Bucură-te, noule Pavel, care ai luat asupra ta povara purtării de grijă față de biserici;

Bucură-te, noule Ioan, care ai poruncit tuturor oamenilor să se iubească unul pe altul;

Bucură-te, noule Iuvenalie, care ai dorit să propovăduiești Evanghelia pretutindeni;

Bucură-te, noule Gherman, care întotdeauna ai purtat de grijă chiar și față de cel mai mic dintre frați;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 8-lea


Când Sfântul ierarh și mărturisitor Tihon a fost trimis în America, tu l-ai primit ca pe un adevărat păstor al turmei creștinilor ortodocși. Știind că în Hristos toți sunt una – arab, grec sau rus – te-ai bucurat în Domnul cântând: Aliluia!


Icosul al 8-lea


Ca pe un tămăduitor de suflete și făcător de pace, fie în biserică zidită, fie în fața unei prăvălii, fie în casa unei familii, pe oameni i-ai adunat la rugăciune. Purtând slujirea apostolică a împăcării, unind frate cu frate, tămăduind rănile, ai înălțat deasupra lor stindardul iubirii. Așadar, ca unul ce s-a arătat a fi cu adevărat un fiu al lui Dumnezeu, cu bucurie îți cântăm aceste laude:

Bucură-te, că ai îndemnat pe poporul lui Dumnezeu să nu primească harul Său în deșert;

Bucură-te, că în toate te-ai arătat slujitor al lui Dumnezeu;

Bucură-te, că ai trăit ca unul neștiut, însă binecunoscut;

Bucură-te, cel ce prin moarte ai aflat viață;

Bucură-te, că ai aflat bucurie în necazuri;

Bucură-te, că deși sărac fiind, pe mulți i-ai îmbogățit;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 9-lea


Pe umnezeu iubindu-L mai presus decât orice și trimis fiind să-I slujești printre cei mai mici dintre frați, precum un apostol ai adus rugăciuni zi și noapte pentru mântuirea lor. Sfântă biserică ai înălțat arabilor ortodocși, închinându-o Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni din Mira Lichiei. Acum împreună cu el în ceruri cânți: Aliluia!


Icosul al 9-lea


Cu neputință este celor cu cuget lumesc să înțeleagă smerenia ta. Căci atunci când crucea vredniciei ți-a fost dăruită, te-ai împotrivit zicând: „Nevrednic slujitor sunt, înfăptuind ceea ce eram dator să fac. Oare pot slujitorii lui Dumnezeu și păstorii duhovnicești să se aștepte la altceva în viața aceasta decât la trudă și necaz?”. Uimiți de umilirea-ți de sine, cu bucurie astfel îți strigăm:

Bucură-te, că ai fost plin doar de iubirea față de Dumnezeu și de toți oamenii;

Bucură-te, că nu ai avut privire părtinitoare;

Bucură-te, că nu ai venit ca să fii slujit, ci ca să slujești;

Bucură-te, că pentru mulți ți-ai dat viața ca răscumpărare;

Bucură-te, înger al duhovniceștii mângâieri pentru cei aflați în necazuri;

Bucură-te, pildă de duhovnicească blândețe;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 10-lea


Dorind să mântuiască mulțimi de oameni prin purtarea ta de grijă, Domnul cel Atotmilostiv te-a ales și uns să aduci multe roade. Mult trudind, ai călătorit din oraș în oraș, din sat în sat, apărându-I pe ortodocși de năvala vrăjmașului, învățându-i sâ cânte în chip ortodox: Aliluia!


Icosul al 10-lea


Dragostea poporului pentru tine și iubirea ta pentru acesta l-au impresionat adânc pe Sfântul ierarh Tihon. El a văzut în tine chipul adevăratului păstor – care slujește nu silit, ci de bunăvoie, nu pentru câștig mincinos, ci din propria-i râvnă; care nu este domn, ci slujitor smerit. Întorcându-se în Rusia, cu străruință a cerut Sfântului Sinod să-I binecuvinteze dorința de te numi episcop vicar. Purtând cu tine harul îmbelșugat al Duhului Sfânt, ai fost cel mai dintâi sfințit în treapta episcopiei în Lumea Nouă. Pentru aceasta, recunoscători fiind lui Dumnezeu, noi credincioșii cu bucurie îți cântăm:

Bucură-te, mare preot al Dumnezeului cel Preaînalt, care ai primit cu îmbleșugare dumnezeiescul har la hirotonia ta;

Bucură-te, cel ce ai luminat lumea întreagă cu razele virtuților tale;

Bucură-te, cel ce ai adus dumnezeiască Jertfă la tronul lui Hristos;

Bucură-te, ierarh împodobit cu înțelegerea Ortodoxiei;

Bucură-te, că ai potolit setea credincioșilor cu râurile învățăturii despre mântuire;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 11-lea


Fiind sfințit ierarh al Bisericii Ortodoxe din Rusia, cu binecuvântarea patriarhului și a Sfântului Sinod al Antiohiei, slujirea ta i-a cuprins pe toți creștinii ortodocși. Siro-arab prin naștere, grec prin învățătură, american prin cetățenie, rus în inimă și slav în suflet, ai slujit tuturor, învățându-i pe ortodocșii din Lumea Nouă să cânte într-un glas: Aliluia!


Icosul al 11-lea


Povara ta arhipăstorească apăsa pe umerii tăi; omoforul tău era foarte greu. Turma ta era năucită, înconjurată de multe mincinoase învătățuri. Având duhul înțelegerii și al înțelepciunii, ai luminat cugetul celor amăgiți, propovăduind Cuvântul, învățând cu timp și fără timp, prin sfat și prin scris. Ca unii ce ne-am folosit de sfatul tău și ne-am bucurat de înțelepciunea ta, îți strigăm astfel:

Bucură-te, că ai fost părtaș la slujirea Apostolilor;

Bucură-te, că ai păstorit turma după cuvintele Apostolului Pavel;

Bucură-te, dezrădăcinitor neclintit al ereziei;

Bucură-te, păzitor nepărtinitor al canoanelor Bisericii;

Bucură-te, nimicitor la învățăturilor necucernice;

Bucură-te, cârmaci priceput la Bisericii;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 12-lea


Cunoscând harul lui Dumnezeu ce ți-a fost dăruit, o, preaslăvite ierarhe Rafail, noi cei slabi și greu apăsați de povara păcatelor noastre alergăm la tine ca la un liman al nostru și puternic apărător. Roagă-L pe Domnul Iisus Hristos să păzească Sfânta Sa Biserică de necredință și schismă, de primejdie și ispită, ca sa-I cântăm lui Dumnezeu, Care prin tine lucrează cele bune pentru noi: Aliluia!


Icosul al 12-lea


Fiind slujitor credincios al Stăpânului tău, ți-a fost dat să pătimești la sfârșitul vieții tale pământești.  Venim la tine, cel ce L-ai slăvit pe Hristos și prin viața ta, dar și prin chipul adormirii tale, slăvită cunună primind în ceruri, pentru a-ți aduce aceste nevrednice cuvinte de laudă:

Bucură-te, că ai fost adumbrit de dumnezeiască putere;

Bucură-te, că ai păzit fără de greșeală Credința Adevărată;

Bucură-te, că ți-ai dezvăluit neprihănirea prin chipul adormirii tale;

Bucură-te, că ai aflat odihnă veșnică în ceruri, împreună cu sfinții;

Bucură-te, viteaz luptător al Ortodoxiei;

Bucură-te, apărător de nebiruit al evlaviei;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul al 13-lea


O, preasfinte și preminunate Părinte Rafail, caută din ceruri spre turma ta și primește acest dar de acum. Roagă-L pe Domnul Dumnezeu să reverse asupra noastră dumnezeiescul Său har și darul Duhului Sfânt pentru ca, sloboziți de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți, să-I cântăm pururea împreună cu tine și cu toți sfinții: Aliluia! (de trei ori)


Icosul 1


O, Sfinte Părinte Rafail, viața ți-ai început-o în pribegie. Fiu al unor părinți dreptcredincioși evlavioși, urmaș al Sfântului Sfințit Muncenic Iosif, nici măcar în pântecele maicii tale nu ai aflat odihnă. Astfel viața ta de peregrinări a fost tainic prorocită. Ales ai fost să aduci lumina Sfintei Ortodoxii turmei lui Hristos împrăștiate în Lumea Nouă, care împreună cu noi te cinstește cu aceste cuvinte de laudă:

Bucură-te, că asemenea Stăpânului tău, te-ai născut într-un oraș străin;

Bucură-te, cel ce ai primit numele marelui arhanghel;

Bucură-te, cel ce ai spus: „Omul a uneltit răul împotriva mea, dar Dumnezeu l-a întors în bine”;

Bucură-te, cel ce ai fost uns cu sângele mucenicilor;

Bucură-te, cel ce ai străbătut lumea slujindu-i pe credincioși;

Bucură-te, cel ce i-ai călăuzit pe toți oamenii la închinarea Sfintei Treimi;

Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America!


Condacul 1


O, Sfinte Părinte, chemat fiind din pământul tău natal pe țărmurile îndepărtate ale Lumii celei Noi, ți-ai luat crucea și L-ai urmat pe Hristos. Prin urmare, ca unuia ce s-a răstignit pe sine pentru turma sa, ca unui păzitor și apărător al nostru, îți strigăm neîncetat: Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în America.