Acatistul Sfântului Cuvios Macarie Romanul
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Condacul 1
Fericitului nevoitor şi pustnic, celui ce în Roma a odrăslit şi în părţile Răsăritului s-a ostenit, să-i aducem din inimă cinstire şi, ca unui rugător neîncetat pentru toată lumea şi învăţător al smereniei, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Icosul 1
Înger între oameni te-ai arătat, Cuvioase, cu viaţa ta, cea mult ostenitoare şi pe toţi i-ai făcut a se minuna când Dumnezeu te-a arătat lumii, că te-ai înstrăinat de lumea cea deşartă, cursele vrăjmaşului nevăzut le-ai biruit şi pe scara virtuţilor la desăvârşire te-ai suit, îndrăznire dobândind către Hristos. Pentru aceasta, după vrednicie, te cinstim şi, cu dragoste, grăim ţie:
Bucură-te, cel cuprins de dragoste pentru Domnul;
Bucură-te, cel ce ai lepădat plăcerile veacului acestuia;
Bucură-te, cel ce ai fugit de tulburările lumii;
Bucură-te, sihastru iubitor de osteneală;
Bucură-te, cel ce cu lacrimi, ţi-ai udat ogorul inimii;
Bucură-te, cel ce ai adus însutite roade duhovniceşti;
Bucură-te, biruitor asupra patimilor;
Bucură-te, învăţător al luptei cu păcatul;
Bucură-te, cel ce ai câştigat nepătimirea;
Bucură-te, pururea rugător pentru cei dreptslăvitori;
Bucură-te, ocrotitor al celor ce poartă fericitul tău nume;
Bucură-te, povăţuitor iscusit al monahilor;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 2
Ca un vlăstar bun, din bună rădăcină ai răsărit, Cuvioase, născându-te în Roma cea veche din neam strălucit şi dreapta credinţă din copilărie ai urmat-o; pentru care, lui Hristos dorind să-I slujeşti din toată inima, Îi cântai neîncetat: Aliluia!
Icosul 2
La vârsta tinereţii ajungând, ai dorit a-ţi închina întreaga viaţă lui Hristos, dar părinţii tăi, nesocotindu-ţi voia, te-au logodit cu o tânără de neam bogat. Pentru aceasta, te rugai lui Dumnezeu să-ţi arate calea desăvârşirii, iar noi, lăudând râvna ta cea sfântă, cu evlavie grăim:
Bucură-te, ascultător al Părintelui ceresc;
Bucură-te, fiu al Maicii sufleteşti, care este Biserica;
Bucură-te, doritor de sfinţenie;
Bucură-te, vas al curăţiei;
Bucură-te, odrăslire a credinţei;
Bucură-te, suflet însetat de Mirele Hristos;
Bucură-te, inimă arzătoare întru iubire sfântă;
Bucură-te, păzitor osârdnic al fecioriei;
Bucură-te, cel ce ai nesocotit mândria lumească;
Bucură-te, cel ce ai trecut cu vederea bogăţia deşartă;
Bucură-te, căutător al comorilor duhovniceşti;
Bucură-te, tinereţe închinată Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 3
Dor nestăvilit pentru cele cereşti având înlăuntrul tău, fericite, cămara de nuntă ai părăsit-o şi, punându-ţi nădejdea în Cel ce poartă de grijă făpturilor, ca un sărac ai plecat din cetatea Romei, iar Dumnezeu ţi-a trimis spre povăţuire pe marele Arhanghel Rafail, sub chipul unui cinstit bătrân, pentru care cu mulţumire, cântai: Aliluia!
Icosul 3
Trei ani ai călătorit ca un străin, lipsit de adăpost şi hrană, agonisind smerenie şi răbdare în încercări şi osteneli, apoi cerescul tău însoţitor, Rafail Arhanghelul, făcându-se cunoscut ţie, ai fost călăuzit în chip minunat de fiarele sălbatice spre cea mai adâncă pustie, dorită de tine, pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, pelerin spre patria cerească;
Bucură-te, cel sărac de bunăvoie;
Bucură-te, iubitor al neagonisirii;
Bucură-te, cel ce te-ai încredinţat proniei dumnezeieşti;
Bucură-te, cel îndrumat de Rafail Arhanghelul;
Bucură-te, cel tare întru osteneli;
Bucură-te, cel mare întru smerenie;
Bucură-te, cel ce aveai cerul acoperiş;
Bucură-te, cel ce trăiai asemenea păsărilor cerului;
Bucură-te, cel neîngrijorat de ziua de mâine;
Bucură-te, cel ce îndurai ocările străinilor;
Bucură-te, icoană a blândeţii pline de iubire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 4
Povăţuit de Dumnezeu, ai ajuns la peştera rânduită ţie spre nevoinţă, unde ai găsit doi pui de leu orfani, pe care i-ai crescut şi care îţi erau ascultători; şi te osteneai acolo, cu post şi rugăciune, iar Celui ce poartă de grijă tuturor Îi cântai întru umilinţa inimii: Aliluia!
Icosul 4
După doi ani de linişte în adâncul pustiei, diavolul cel urâtor de oameni, ţi-a adus grea ispită, că tu, cel ce întru feciorie ţi-ai păzit sufletul şi trupul, din neştiinţă ai crezut arătării vicleanului sub chipul miresei tale; şi, trupeşte aprinzându-te, îndată te-ai pocăit. Iar noi, învăţând din viaţa ta să ne ferim de cursele înşelătorului, strigăm ţie:
Bucură-te, păzitorul fecioriei;
Bucură-te, sălaşul nevinovăţiei;
Bucură-te, cel statornic întru nerăutate;
Bucură-te, cel ce te-ai pocăit pentru greşeala din neştiinţă;
Bucură-te, cel ce ai învăţat din ispite;
Bucură-te, cel ce ai devenit iscusit în războiul nevăzut;
Bucură-te, cel ce ai înţeles că armă şi pavăză avem cinstita Cruce;
Bucură-te, ajutătorul celor ce caută izbăvirea de patimi;
Bucură-te, sprijin pentru cei cuprinşi de ispite;
Bucură-te, rugător pentru cei robiţi de plăcerile trupului;
Bucură-te, dascălul înfrânării;
Bucură-te, pierzătorul curselor vicleanului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 5
Cu adâncă smerenie te rugai Milostivului Dumnezeu să-ţi dăruiască chip şi vreme de pocăinţă, iar Cel Atotbun ţi-a pus în gând să te osteneşti, stând în groapă adâncă o vreme, apoi fără acoperiş şi fără somn, aducând trupul, ca pe un rob bun, la ascultarea de suflet, pentru care slăveai neîncetat pe Hristos, Cel ce primeşte pocăinţa păcătoşilor, cântându-I: Aliluia!
Icosul 5
Spre încredinţare de iertarea păcatelor tale şi spre întărire în nevoinţa pustnicească, Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos te-a cercetat în peşteră, însoţit de puterile îngereşti. Iar tu, minunându-te de bunăvoinţa Stăpânului, ai rămas multe zile în uimire, pentru care te lăudăm, grăind:
Bucură-te, cel ce ai adus roade vrednice de pocăinţă;
Bucură-te, cel ce ai avut pururea în inimă plânsul lui Adam;
Bucură-te, lucrător al întristării aducătoare de bucurie;
Bucură-te, învăţător al iubirii de osteneli;
Bucură-te, harnic lucrător al poruncilor Domnului;
Bucură-te, cel ce, în loc de mir, lacrimi ai adus lui Iisus;
Bucură-te, inimă înfrântă şi smerită;
Bucură-te, cel ce te-ai curăţit în botezul lacrimilor;
Bucură-te, văzător vrednic al arătării Mântuitorului;
Bucură-te, cel binecuvântat de Stăpânul tuturor;
Bucură-te, cel ce L-ai lăudat pe Hristos cu Îngerii;
Bucură-te, cel răpit cu mintea la cele cereşti;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor;
Condacul 6
Cerească a ajuns vieţuirea ta, Cuvioase, cel ce ai covârşit firea omenească prin nevoinţe şi Îngerilor te-ai asemănat prin necontenita slujire a lui Dumnezeu, având pururea vederea ochilor minţii la ceruri, unde şade Hristos de-a dreapta Tatălui, Căruia neîncetat cântai: Aliluia!
Icosul 6
Cu toate armele lui Dumnezeu te-ai îngrădit, Părinte Macarie, luptând prin rugăciuni şi nevoinţe, nu împotriva trupului, ci împotriva patimilor şi a duhurilor răutăţii, celor din văzduh. Drept aceea, ca unui bun ostaş al lui Hristos, cu evlavie strigăm:
Bucură-te, cel întărit întru Domnul şi întru puterea Tăriei Lui;
Bucură-te, cel ce ai luptat împotriva uneltirilor diavolului;
Bucură-te, cel ce ţi-ai încins mijlocul cu adevărul;
Bucură-te, cel îmbrăcat cu platoşa dreptăţii;
Bucură-te, cel ai cărui paşi au urmat Evanghelia păcii;
Bucură-te, cel ocrotit cu pavăza credinţei;
Bucură-te, cel ce ai stins săgeţile arzătoare ale vicleanului;
Bucură-te, cel acoperit de coiful mântuirii;
Bucură-te, luptător ales cu sabia duhului, care este rugăciunea;
Bucură-te, cunoscător şi împlinitor al cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, necontenit rugător pentru lume;
Bucură-te, cel stăruitor în privegheri şi postiri;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 7
Ajungând la limanul nepătimirii, cu lumina harului dumnezeiesc ai fost împodobit şi ai fost înzestrat cu mari daruri duhovniceşti, iar firea cea necuvântătoare ţi se supunea ca unui slujitor al Făcătorului tuturor, Căruia pururea Îi cântai: Aliluia!
Icosul 7
Făclie ascunsă sub obroc fiind viaţa ta, fericite Macarie, a binevoit Dumnezeu să te arate lumii, ca pe un luminător duhovnicesc. Pentru aceasta, dând râvnă şi putere monahilor Teofil, Serghie şi Ighin, i-a binecuvântat a călători spre folosul sufletesc, pentru care noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, făclie pusă în sfeşnic;
Bucură-te, luminător a toată Biserica;
Bucură-te, cetate a duhului, aflată pe vârful muntelui virtuţilor;
Bucură-te, sare a pământului mult folositoare;
Bucură-te, cel descoperit lumii în chip minunat;
Bucură-te, cel căutat de trei monahi râvnitori;
Bucură-te, împlinitor al făgăduinţelor monahale;
Bucură-te, următor al Marelui Antonie întru pustnicie;
Bucură-te, cel întocmai lui Macarie cel Mare în rugăciunea neîncetată;
Bucură-te, biruitor al diavolilor, asemenea Alexandrinului, celui cu tine de-un nume;
Bucură-te, pildă vrednică a vieţii de nevoinţă;
Bucură-te, chip de călugăr desăvârşit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 8
Închinându-se Sfintelor Locuri şi plecând în Persia spre a cinsti mormintele Celor trei tineri din Babilon, cei trei monahi mult râvnitori au urmat calea celor trei magi şi, călăuziţi de Dumnezeu, au ajuns la peştera Cuviosului Macarie, pentru care cu bucurie au cântat Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 8
Întrarmându-te cu semnul Crucii, Cuvioase, şi, rugându-te lui Dumnezeu, ai primit pe cei trei monahi închinători cu bucurie şi le-ai înfăţişat, după cererea lor, viaţa şi luptele tale din pustie. Pentru aceasta şi noi, asemenea lor, te lăudăm, grăind:
Bucură-te, cel mult încercat în ispite;
Bucură-te, biruitor al meşteşugirilor diavoleşti;
Bucură-te, om ceresc şi înger pământesc;
Bucură-te, cel ce ai primit darul deosebirii duhurilor;
Bucură-te, următor al Botezătorului în pustnicie;
Bucură-te, cel râvnitor asemenea lui Ilie Tesviteanul;
Bucură-te, cel ce, precum acela, erai hrănit prin corb;
Bucură-te, împreună rugător cu monahii cei de o credinţă;
Bucură-te, cel ce i-ai primit pe ei cu hrană sufletească şi materialnică;
Bucură-te, cel ce i-ai ospătat cu cele trimise de Dumnezeu prin corb;
Bucură-te, doctor al sufletelor;
Bucură-te, învăţător al doririlor de mântuire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 9
Cuvânt de folos duhovnicesc ai dat monahilor veniţi la tine, Cuvioase şi i-ai învăţat să nu caute în zadar Raiul pământesc, ci să dorească pururea bunătăţile nestricăcioase ale Împărăţiei cerurilor, unde cetele Sfinţilor, cu netrupeştile Puteri, cântă pururea Atoțiitorului: Aliluia!
Icosul 9
Sfat plin de smerită cugetare dând celor trei monahi închinători, Cuvioase, i-ai binecuvântat pentru călătorie, încredinţându-i de rugăciunea ta pentru ei şi pentru întreaga lume, apoi i-ai trimis la drum însoţiţi şi păziţi de cei doi lei care te slujeau. Pentru aceasta, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, îndrumător iscusit al monahilor;
Bucură-te, luptător încercat în războiul nevăzut;
Bucură-te, mijlocitor pentru cei ce te cinstesc;
Bucură-te, rugător pentru întoarcerea celor rătăciţi;
Bucură-te, ocrotitor al călătorilor;
Bucură-te, călăuzitor al pelerinilor;
Bucură-te, povăţuitor al celor ce caută sfat bun;
Bucură-te, luminător al celor aflaţi la ceas de nedumerire;
Bucură-te, cunoscător al celor viitoare;
Bucură-te, cel plin de darurile Duhului Sfânt;
Bucură-te, alungător al vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi;
Bucură-te, păzitor al celor din primejdii;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 10
Ocrotiţi prin binecuvântarea ta, mult ostenitorii monahi s-au întors grabnic, în chip minunat, la Sfânta Cetate a Ierusalimului, apoi la Mănăstirea Sfântului Asclepie din Mesopotamia, unde au vestit tuturor viaţa şi nevoinţele tale, slăvind pe Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi şi cântându-I: Aliluia!
Icosul 10
Cu post şi privegheri te rugai, Cuvioase Părinte, pentru Biserica lui Hristos cea una, pentru dreapta credinţă şi ocrotirea celor dreptslăvitori de cursele vicleanului Veliar, iar mijlocirile tale ca un stâlp de foc se înălţau către Dumnezeu, pentru care îţi aducem această smerită cântare:
Bucură-te, rug nemistuit de focul dragostei dumnezeieşti;
Bucură-te, cale îngustă către înălţimi;
Bucură-te, uşă strâmtă a nevoinţei;
Bucură-te, miel din turma Păstorului Celui bun;
Bucură-te, rod al Pomului vieţii;
Bucură-te, floare bine mirositoare a pustiei;
Bucură-te, pasăre frumos cântătoare a Raiului;
Bucură-te, albină ce dai mierea sfatului duhovnicesc;
Bucură-te, vultur înalt zburător al vedeniilor tainice;
Bucură-te, stâlp neclintit al dreptei credinţe;
Bucură-te, zid nebiruit al statorniciei;
Bucură-te, flacără nestinsă a rugăciunii pentru întreaga lume;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 11
De la Hristos ai învăţat să fii blând şi smerit cu inima, aflând odihnă sufletului tău şi jugul cel bun al Domnului l-ai luat asupra ta, urmând răbdării Lui, celei de negrăit, iar dreapta socotinţă te-a păzit de ispitele celui viclean, pentru care, lui Dumnezeu, Dătătorul tuturor bunătăţilor, Îi cântai cu Îngerii: Aliluia!
Icosul 11
De îngereasca ta viaţă, Părinte, s-au minunat Puterile netrupeşti, iar mulţimile dreptslăvitorilor de pretutindenea au luat pildă de stăruinţă în lupta cu păcatul, avându-te pe tine povăţuitor şi rugător. Pentru aceasta, cu bucurie, te laudă, grăind:
Bucură-te, cel ce ai iubit pe Dumnezeu cu inimă aprinsă;
Bucură-te, cel ce ai biruit iubirea de sine;
Bucură-te, Icoană a sârguinţei;
Bucură-te, chip al neagonisirii;
Bucură-te, învăţător al încrederii în pronia dumnezeiască;
Bucură-te, oglindire a slujirii îngereşti;
Bucură-te, cel ce pe Dumnezeu pururea Îl slăveai;
Bucură-te, cel ce ai fugit de slava deşartă;
Bucură-te, cel slăvit de Dumnezeu în cer şi pe pământ;
Bucură-te, nevoitor ascuns de la faţa oamenilor;
Bucură-te, smerenie ce înalţă la cer;
Bucură-te, blândeţe ce biruieşte tot răul;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 12
Neştiut de oameni ai trecut la Domnul, Cuvioase Macarie, lauda pustiei, dar Soborul Sfinţilor te-a primit în cereştile locaşuri după cuviinţă, iar Hristos, Mirele sufletului tău, Căruia I-ai slujit toată viaţa, te-a încununat după cuviinţă, aşezându-te în ceata Cuvioşilor, cu care împreună Îi cânţi: Aliluia!
Icosul 12
Cunoscut fiind lumii prin cei trei monahi din Mesopotamia şi pe pământ eşti cinstit acum, ca unul ce cu stăruinţă te rogi pentru Biserică, mijlocind pentru toţi cei ce doresc să urmeze virtuţile tale şi-ţi cântă cu evlavie:
Bucură-te, cel ce ai sfinţit Roma cu tinereţea ta virtuoasă;
Bucură-te, cel ce ai binecuvântat Persia cu paşii tăi;
Bucură-te, cel ce ai purtat tot pământul în rugăciunile tale;
Bucură-te, cel ce ai dobândit cerul prin dragostea de Dumnezeu;
Bucură-te, pildă a tinerilor credincioşi;
Bucură-te, dreptar al monahilor;
Bucură-te, Icoană a desăvârşitei pustnicii;
Bucură-te, ocrotitor al celor săraci;
Bucură-te, sprijinitor al celor din necazuri;
Bucură-te, tămăduitor al bolnavilor;
Bucură-te, cel ce aduci pe cei păcătoşi la pocăinţă;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 13
O, Cuvioase Părinte Macarie, vlăstarul Romei şi lauda pustnicilor, primind acum această smerită rugăciune, cere pentru noi, de la Milostivul Dumnezeu, iertare de păcate, stăruinţă în lucrarea poruncilor lui Hristos şi mântuire sufletelor, ca să lăudăm, în Împărăţia cea veşnică, pe Preasfânta Treime, cântând: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1
Icosul 1
Înger între oameni te-ai arătat, Cuvioase, cu viaţa ta, cea mult ostenitoare şi pe toţi i-ai făcut a se minuna când Dumnezeu te-a arătat lumii, că te-ai înstrăinat de lumea cea deşartă, cursele vrăjmaşului nevăzut le-ai biruit şi pe scara virtuţilor la desăvârşire te-ai suit, îndrăznire dobândind către Hristos. Pentru aceasta, după vrednicie, te cinstim şi, cu dragoste, grăim ţie:
Bucură-te, cel cuprins de dragoste pentru Domnul;
Bucură-te, cel ce ai lepădat plăcerile veacului acestuia;
Bucură-te, cel ce ai fugit de tulburările lumii;
Bucură-te, sihastru iubitor de osteneală;
Bucură-te, cel ce cu lacrimi, ţi-ai udat ogorul inimii;
Bucură-te, cel ce ai adus însutite roade duhovniceşti;
Bucură-te, biruitor asupra patimilor;
Bucură-te, învăţător al luptei cu păcatul;
Bucură-te, cel ce ai câştigat nepătimirea;
Bucură-te, pururea rugător pentru cei dreptslăvitori;
Bucură-te, ocrotitor al celor ce poartă fericitul tău nume;
Bucură-te, povăţuitor iscusit al monahilor;
Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!
Condacul 1
Fericitului nevoitor şi pustnic, celui ce în Roma a odrăslit şi în părţile Răsăritului s-a ostenit, să-i aducem din inimă cinstire şi, ca unui rugător neîncetat pentru toată lumea şi învăţător al smereniei, să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Macarie, lauda sihaştrilor!