Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca

Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Luca

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:


Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:


Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).


Apoi:

Psalmul 142


Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.


Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).


Apoi:

Psalmul 50


Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.


Condacul 1


Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu ceilalți Apostoli, ai luminat tot pământul și negura necu­noștinței ai izgonit-o, precum Sfinții ucenici Ioan, Marcu și Matei, scriind dumnezeiasca Evanghelie a lui Hristos pentru noi, care îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Icosul 1


Ca un înger al Domnului Hristos te-ai arătat, Sfinte, și ai mers pe urmele Sale, însoțindu-L peste tot, precum cei doisprezece Apostoli. Sufletul ți s-a luminat, gândirea a devenit mai cuprinzătoare, bucuria te-a cuprins, pentru care I-ai dăruit inima ta, plină de dragostea Lui. Drept aceea, noi te lăudăm, grăind:

Bucură-te, odraslă a vestitei cetăți a Antiohiei;

Bucură-te, cel înzestrat de Dumnezeu cu mulți talanți;

Bucură-te, cel ce din tinerețe ai ajuns medic iscusit;

Bucură-te, cel ce și arta pic­turii ai deprins-o cu bucurie;

Bucură-te, adânc cunoscător al învățăturilor folositoare;

Bucură-te, cel ce prin ele L-ai căutat pe Dumnezeul necunoscut;

Bucură-te, cel ce pe Acesta L-ai aflat în Iisus Hristos;

Bucură-te, cel ce ai urmat pe Doctorul tuturor;

Bucură-te, cel chemat de Dum­nezeu la lumina Adevărului;

Bucură-te, cel ales dintre cei învățați, ca marele Pavel;

Bucură-te, pildă a medicilor creștini;

Bucură-te, dreptar al icona­rilor ortodocși;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apos­tole înțelepte!


Condacul 2


Părtaș al propovăduirii lui Hristos ai fost, Apostole Sfinte, urmându-L îndeaproape și sor­bindu-I cu bucurie cuvintele. Îl ascultai cu neclintită hotărâre de a-I fi ucenic până și în su­ferințe; pentru care, împreună cu cei șaptezeci de ucenici și cu cei doisprezece Apostoli, I-ai cântat: Aliluia!


Icosul 2


N-ai uitat minunile pe care le făcea Domnul Iisus, ci, cu puterea înțelepciunii, cu care El te-a dăruit, L-ai lăudat în scrie­rile tale. Mai apoi, întâlnindu-l pe Apostolul Pavel, te străduiai să înțelegi cuvântul lui Hristos, propovăduit de acesta, pentru care te lăudăm așa:

Bucură-te, ucenic harnic al Apostolului neamurilor;

Bucură-te, cel ales de el ca însoțitor în propovăduire;

Bucură-te, cel ce, din dragoste pentru Hristos, ai însemnat în scris viața Lui;

Bucură-te, cel ce ai întrebat despre aceasta pe martorii vieții Lui;

Bucură-te, cel ce ai mărturisit în scris dreapta ta credință în Hristos;

Bucură-te, cel ce ai scris o Evanghelie și Faptele Apostolilor;

Bucură-te, propovăduitor al mântuirii în Macedonia și Ahaia;

Bucură-te, cel dăruit cu bună­tate, milă și iertare;

Bucură-te, cel ce, prin acestea, te-ai asemănat Evanghelistului Ioan;

Bucură-te, cel ce slava lui Dumnezeu ai vestit-o;

Bucură-te, cel ce, după Hristos, l-ai avut și pe Pavel învățător;

Bucură-te, cel ce ai luminat, cu harul, toată lumea;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apos­tole înțelepte!


Condacul 3


Revărsând din suflet cuvinte duhovnicești, om îndumnezeit te-ai arătat, luminătorule care răspândești strălucirea harului și ne îndemni spre fapte bune, plăcute Domnului. Pentru aceasta îndrăznim, împreună cu tine, a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 3


Visternic al darurilor cerești ale lui Hristos ai fost, prea­lăudate Apostole Luca, de la începutul propovăduirii și până la sfârșitul vieții tale, precum dascălul tău, marele Pavel, lu­minând neamurile păgâne, care te-au lăudat cu aceste cuvinte:

Bucură-te, făclie călăuzitoare celor din întuneric;

Bucură-te, dumnezeiască masă ce pui înainte Pâinea vieții;

Bucură-te, pahar plin de harismele Preasfântului Duh;

Bucură-te, văzător de Dum­nezeu și următor al Lui;

Bucură-te, slujitor al tainelor lui Hristos;

Bucură-te, cel îndumnezeit prin lucrarea harului;

Bucură-te, doctor al sufletelor și al trupurilor;

Bucură-te, propovăduitor al Legământului celui Nou;

Bucură-te, minunat scriitor al celor dumnezeiești;

Bucură-te, cel asemenea Sfin­ților doctori fără de arginți;

Bucură-te, cunoscător al lucrării virtuților;

Bucură-te, de Dumnezeu grăi­torule;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apos­tole înțelepte!


Condacul 4


Cu înțelepciunea lui Dum­nezeu fiind insuflat, ai vindecat sufletele și trupurile oamenilor, doctore și Apostole, chemându-i la credința adevărată în Iisus, Dumnezeu – Omul, Răscumpă­rătorul nostru, care ți-a dăruit iscusință și har. Pentru aceasta, împreună cu toți Apostolii Săi I-ai cântat: Aliluia!


Icosul 4


Împodobit fiind cu diadema dumnezeieștii lumini, ai mers alături de Domnul și, trăind din plin Evanghelia, ai putut apoi să o scrii. Spre lauda și propovă­duirea Cuvântului lui Dum­nezeu, ai rânduit cunoștințele căpătate de-a lungul anilor și, sub insuflarea Sfântului Duh, ai înfățișat limpede cele petrecute. Pentru aceasta îți mulțumim cu aceste cuvinte de laudă:

Bucură-te, tămăduitor al pa­timilor sufletului;

Bucură-te, sfeșnic ce strălu­cești lumină înțelegătoare;

Bucură-te, trăitor și bineves­titor al credinței;

Bucură-te, văzător adevărat al învățăturilor sfinte;

Bucură-te, stâlp neclătinat al creștinătății;

Bucură-te, turn nesurpat al Bisericii;

Bucură-te, luminător dum­nezeiesc al lumii;

Bucură-te, Apostol al lui Hristos dintre cei 70;

Bucură-te, scriitor al lucrării apostolice;

Bucură-te, învățător al cre­dinței adevărate;

Bucură-te, îndrumător al su­fletelor pe calea mântuirii;

Bucură-te, ajutător al mân­tuirii noastre;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apos­tole înțelepte!


Condacul 5


Cu undița de binevestitor i-ai tras la limanul adevărului pe cei aflați în adâncul necunoștinței, scoțându-i ca pe niște pești, prin dumnezeiasca luminare a cuge­tului lor adormit, apoi, ca pe niște copii nou-născuți, i-ai crescut duhovnicește, învățându-i cele sfinte; iar ei, de bucurie, au slăvit pe Domnul într-un glas, cântându-I: Aliluia!


Icosul 5


Te-ai străduit necontenit să chemi la Hristos sufletele oamenilor, îndemnându-i să facă binele și să se lase cuprinși de dragostea Domnului Iisus, vindecătoare a multor patimi. Prin rugăciunile tale i-ai ajutat spre aceasta, iar ei s-au făcut împlinitori cuvintelor tale și ți-au cântat:

Bucură-te, lauda antiohienilor;

Bucură-te, ucenic al Sfântului Pavel;

Bucură-te, Evanghelist mult învățat;

Bucură-te, doctor bine pregătit;

Bucură-te, binevestitor al lui Hristos;

Bucură-te, dascăl cuvintelor de lumină;

Bucură-te, apărător al credinței în fața păgânilor;

Bucură-te, pildă de viață sfântă arătată credincioșilor;

Bucură-te, biruitor al învățăturilor păgânești;

Bucură-te, lumină cerească pentru creștini;

Bucură-te, învățător al credinței adevărate;

Bucură-te, purtător al harului dumnezeiesc;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Condacul 6


Propovăduind preaslăvitele minuni ale lui Hristos, prin viu grai și prin scris, ai luminat pe cei care te ascultau și ai adus Domnului laudă, alungând din inimi îndoiala. Descoperindu-li-se adevărul, aceștia au lepădat înșelăciunile diavolești, împlinind poruncile Domnului și cântându-I: Aliluia!


Icosul 6


Ai străbătut lumea propovăduind Evanghelia lui Hristos și ai scos pe păgâni din înșelăciune, devenind învățătorul lor adevărat. Cuprinși de uimire și de bucurie te-au urmat, făcându-se împlinitori credinței tale celei purtătoare de viață, aici pe pământ, dar și în veșnicie. Pentru care, ți-au cântat aceste laude:

Bucură-te, cel ce ai adus pe mulți păgâni la Hristos, prin sfântul botez;

Bucură-te, cel ce, prin Evanghelie, i-ai adus pe ei la lumină;

Bucură-te, stricător al înșelăciunii idolești;

Bucură-te, luminător al neamurilor;

Bucură-te, vindecător al multor boli;

Bucură-te, înțelept luminător de suflete;

Bucură-te, teolog al Întrupării Cuvântului;

Bucură-te, scriitor al vieții Domnului Hristos;

Bucură-te, cel ce ai descris minunile, Pătimirile, Învierea și Înălțarea Lui;

Bucură-te, cel ce ai descris Pogorârea Sfântului Duh;

Bucură-te, cronicar al vieții Bisericii după Cincizecime;

Bucură-te, vas ales al Sfântului Duh – Mângâietorul;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Condacul 7


Scripturile cele de Dumnezeu insuflate, de la cei 12 apostoli le-ai învățat, îmbogățindu-ți mintea și propovăduindu-L apoi pe Hristos, cu negrăită bucurie. Ele te-au luminat în propovăduirea ta și la ele trimiteai pe cei greu de înduplecat, ca toți să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 7


Pe Hristos Domnul L-ai cunoscut îndeaproape, sfințindu-te alături de El. Împărtășește-ne și nouă această sfințenie, prin care vom dobândi harul Său izbăvitor, căpătând putere asupra vrăjmașilor noștri văzuți și nevăzuți, înlăturând de la noi suferințele și primejdiile, ca să-ți cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce ai învățat de la Hristos a crede în Preasfânta Treime;

Bucură-te, cel ce ai învățat de la El cele cerești;

Bucură-te, cel plin de înțelepciune preînaltă;

Bucură-te, propovăduitor al celor mai presus de minte;

Bucură-te, cel ce pe acestea cu osârdie le binevestești;

Bucură-te, împreună-călător cu Pavel, vasul alegerii;

Bucură-te, următor al propovăduirii lui la neamuri;

Bucură-te, cel ce ai scris despre taina zămislirii Cuvântului întrupat din Fecioară;

Bucură-te, cel ce ai scris despre Înălțarea lui Hristos întru slavă;

Bucură-te, învățător al Bisericii;

Bucură-te, dascăl al harului dumnezeiesc;

Bucură-te, propovăduitor al faptelor Apostolilor;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Condacul 8


Evanghelia ta, Sfinte Apostole Luca, arată pe Răsăritul Cel de sus, Care a zidit lumea din nimic, apoi a cercetat-o; S-a smerit, pogorându-Se din cer și întrupându-Se ca Om; a făcut nenumărate minuni; S-a răstignit și a înviat, ca să răscumpere greșeala primului om, Adam. Bucurându-ne de întruparea Sa și uimindu-ne de marea Sa smerenie izbăvitoare dar și de dumnezeieștile tale cuvinte, inspirate de Dumnezeu, Îi cântăm lui Hristos: Aliluia!


Icosul 8


Călătoreai împreună cu Apostolul Cleopa spre Emaus, vorbind aprins despre mironosițele, care n-au găsit pe Domnul în mormânt ci pe un înger, care le-a vestit Învierea Lui. Iisus Însuși vi S-a alăturat apoi, dar nerecunoscându-L decât la frângerea pâinii, mult te-ai bucurat de clipele acelea sfinte, întipărindu-ți în minte cele petrecute și descriindu-le în Evanghelia ta, pentru care te lăudăm cu aceste cuvinte:

Bucură-te, călător împreună cu Apostolul Cleopa;

Bucură-te, cel însoțit pe drum de Însuși Hristos, Cel înviat;

Bucură-te, doritor de a te încredința despre Învierea Domnului;

Bucură-te, cel ce ai ascultat cu bucurie prorociile despre cele petrecute;

Bucură-te, cel ce îți umpleai sufletul vorbind despre Iisus-Pătimitorul;

Bucură-te, cel ce poftindu-L la cină, prin frângerea pâinii L-ai recunoscut;

Bucură-te, vestitor către Apostoli despre arătarea Domnului la Emaus;

Bucură-te, cel ce ai văzut și arătarea Lui la Ierusalim, vorbind cu ucenicii Săi;

Bucură-te, că Hristos a zis ucenicilor Săi: „Pace vouă!”;

Bucură-te, cel ce I-ai văzut mâinile și picioarele străpunse;

Bucură-te, că Apostolii I-au dat pește și fagure de miere spre mâncare;

Bucură-te, de făgăduința Lui că va trimite pe Duhul Sfânt, de la Tatăl;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Condacul 9


Împreună cu Maica Domnului și cu Sfinții Apostoli, ai văzut Înalțarea Domnului la cer, rămânând apoi cu toții în Ierusalim și așteptând venirea Duhului Sfânt de la Tatăl. Cu vuiet mare dar neînfricoșător, veniseră limbile de foc și așezându-se ca o diademă pe capetele ucenicilor, nu i-a ars. De aceea, înzestrați cu noi puteri și cunoștințe, L-ați slăvit pe Dumnezeu, cu cântarea îngerilor: Aliluia!


Icosul 9


Te-ai sfințit și tu, alături de primii chemați la apostolie, curățindu-te, cu adevărat, de orice patimă a trupului și a sufletului, și ai pornit la propovăduirea Cuvântului dumnezeiesc, spre luminarea păgânilor. De aceea, noi, bucuroși dar și îndatoritori, îți strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, cel luminat prin har, de razele Duhului;

Bucură-te, cel ce ai vestit iubirea lui Dumnezeu pentru oameni;

Bucură-te, propovăduitor al Evangheliei la neamuri;

Bucură-te, cel ce calea vieții prin suferință ai săvârșit-o;

Bucură-te, iubitor al Domnului, Care a dăruit lumină minții tale;

Bucură-te, cel împodobit cu multe virtuți;

Bucură-te, primitor al luminii celei neapuse;

Bucură-te, cel ce dăruiești tuturor lumină pentru suflet;

Bucură-te, cel înzestrat cu strălucirile harului;

Bucură-te, cel ce te-ai suit pe muntele virtuților;

Bucură-te, cel ce ai văzut tainic slava Domnului;

Bucură-te, cel ce ai înțeles tainele mântuirii întru Hristos;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Condacul 10


Grăitor de cele de taină, Sfinte Luca, ești ucenicul cel însuflețit și înțelept al vasului alegerii, Pavel, a cărui laudă o aduc toate Bisericile. Mult ne bucurăm de povețele sale date corintenilor, dar și altora, prin care ei s-au îndreptat în credința lor, fiind pilde pentru noi astăzi. Împreună cu Pavel, L-ai slăvit întotdeauna pe Dumnezeu prin cântarea îngerească: Aliluia!


Icosul 10


Strălucit-ai lumii ca un soare, doctorule trupesc și sufletesc al oamenilor, alungând duhurile răutății de la cei ce mărturisesc credința lui Hristos, cea ortodoxă. Ascultător al dascălului tău, Pavel, ai îndemnat mulțimile să te asculte și pe tine când propovăduiai. Ne minunăm de puterea harului care se află în tine și de aceea îți aducem cuvinte de laudă:

Bucură-te, cuvântător iscusit al Bisericii;

Bucură-te, cel luminat cu razele Preasfintei Treimi;

Bucură-te, luceafăr care luminezi marginile lumii;

Bucură-te, cel călăuzit de Dumnezeu în toată lucrarea ta;

Bucură-te, cel la care alergăm spre ajutor, când ni se îmbolnăvește sufletul;

Bucură-te, cel ce tămăduiești nu doar sufletul, ci și trupul chinuit de dureri;

Bucură-te, vindecător al patimilor sufletești și trupești, cu doctoria harului;

Bucură-te, împlinitor al poruncilor lui Pavel, Apostolul;

Bucură-te, cel ce împreună cu el ai alungat negura necunoștinței;

Bucură-te, ucenic părtaș al nevoințelor lui Pavel;

Bucură-te, cel vrednic a primi cununi, împreună cu dânsul;

Bucură-te, cel căruia Apostolul neamurilor ți-a adus laude în Epistolele sale;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Condacul 11


Fericite Apostole, ai trăit viață sfântă și vrednică, fiind și scriitor al faptelor celor lucrătoare ale harului. Boala necredinței ai vindecat-o cu iubirea ta față de Dumnezeu și de oameni, cărora le-ai arătat drumul cel drept de urmat, întru slăvirea Celui în Treime lăudat, cântându-I neîncetat: Aliluia!


Icosul 11


Înzestrat de Dumnezeu cu darul iconografiei, din evlavie față de Maica Stăpânului Iisus Hristos, ai zugrăvit-o pe Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul în brațe, în trei icoane. Ai pictat apoi încă și alte icoane ale Maicii Domnului, sub chip de Călăuzitoare și Dulcea sărutare a Pruncului. I-ai cinstit și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, zugrăvindu-le chipul. De aceea, plini de recunoștință, te lăudăm, zicând:

Bucură-te, primul pictor al chipului Maicii Domnului;

Bucură-te, că arătându-i icoanele sale, Preacurata a zis: Harul Celui născut din mine, să fie prin mine, cu ele;

Bucură-te, cel care ai zugrăvit icoanele mai marilor Apostolilor;

Bucură-te, cel de la care s-a luat obiceiul de a picta chipul Sfinților;

Bucură-te, că, prin icoanele tale, credincioșii sunt înălțați sufletește;

Bucură-te, cel ce ne înveți ca, în necazuri, să alergăm la ajutorul Sfinților din icoane;

Bucură-te, că cinstirea icoanelor a fost apărată de mulți mucenici;

Bucură-te, cel ce ai zugrăvit și chipul dascălului tău, Pavel;

Bucură-te, cel ce l-ai ajutat mult în propovăduirea lui;

Bucură-te, împreună-călător cu Apostolul Cleopa, la Emaus;

Bucură-te, cel numit de Sfântul Pavel împreună-lucrător;

Bucură-te, propovăduitor al Evangheliei lui Hristos;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Condacul 12


Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ți-a deschis ușile lăcașurilor cerești, când te-a chemat la Sine, după sfânta propovăduire de pe pământ. Deci, bucurându-te acum, cu Îngerii și cu Sfinții, de vederea slavei Sale, Îi aduci lauda îngerească: Aliluia!


Icosul 12


Ne bucurăm cu duhul de primirea ta în ceruri, prin care s-a întregit ceata Apostolilor care L-au propovăduit pe Domnul. Nu ne uita nici pe noi, cei prea mici de pe pământ și nevrednici de ajutorul tău, ci te roagă preamilostivului Mântuitor să ne ierte multele noastre greșeli, să ne întărească în credință, făcându-ne buni ucenici ai Săi pe noi, care îți cântăm, cu bucurie, unele ca acestea:

Bucură-te, vestitor al lucrării lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce ne-ai dăruit luminarea harului prin cărțile tale;

Bucură-te, că scrierile tale ne sunt ca niște table ale Legii Noi;

Bucură-te, învățător al credinței mântuitoare;

Bucură-te, cel trimis de Dumnezeu la neamuri;

Bucură-te, fiu duhovnicesc și medic al marelui Pavel;

Bucură-te, pescar de oameni cu năvodul cuvintelor sfinte;

Bucură-te, martor al lucrării Duhului Sfânt;

Bucură-te, cel ce ai răposat în Domnul cu pace, la 80 ani;

Bucură-te, cel ce, la mormântul tău, reverși doctorie pentru ochi;

Bucură-te, cel ce te-ai asemănat lui Ioan Apostolul, la mormântul căruia se ivește mană binecuvântată;

Bucură-te, cel ales și slăvit de Iisus Mântuitorul;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Condacul 13


O, prealăudate Apostole și Evangheliste Luca, mângâierea celor care așteaptă să le fii mijlocitor înaintea Maicii Domnului și, împreună cu ea, înaintea lui Dumnezeu, primește aceste smerite laude, aduse ție din inimă, și roagă-te lui Hristos să ne dăruiască iertare de păcate, ca să fim izbăviți de focul gheenei și să intrăm în Patria Cerească, unde alături de tine să-I aducem cântarea: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)


Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1


Icosul 1


Ca un înger al Domnului Hristos te-ai arătat, Sfinte, și ai mers pe urmele Sale, însoțindu-L peste tot, precum cei doisprezece Apostoli. Sufletul ți s-a luminat, gândirea a devenit mai cuprinzătoare, bucuria te-a cuprins, pentru care I-ai dăruit inima ta, plină de dragostea Lui. Drept aceea, noi te lăudăm, grăind:

Bucură-te, odraslă a vestitei cetăți a Antiohiei;

Bucură-te, cel înzestrat de Dumnezeu cu mulți talanți;

Bucură-te, cel ce din tinerețe ai ajuns medic iscusit;

Bucură-te, cel ce și arta pic­turii ai deprins-o cu bucurie;

Bucură-te, adânc cunoscător al învățăturilor folositoare;

Bucură-te, cel ce prin ele L-ai căutat pe Dumnezeul necunoscut;

Bucură-te, cel ce pe Acesta L-ai aflat în Iisus Hristos;

Bucură-te, cel ce ai urmat pe Doctorul tuturor;

Bucură-te, cel chemat de Dum­nezeu la lumina Adevărului;

Bucură-te, cel ales dintre cei învățați, ca marele Pavel;

Bucură-te, pildă a medicilor creștini;

Bucură-te, dreptar al icona­rilor ortodocși;

Bucură-te, Sfinte Luca, Apos­tole înțelepte!


Condacul 1


Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu ceilalți Apostoli, ai luminat tot pământul și negura necu­noștinței ai izgonit-o, precum Sfinții ucenici Ioan, Marcu și Matei, scriind dumnezeiasca Evanghelie a lui Hristos pentru noi, care îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Luca, Apostole înțelepte!


Rugăciune


Sfinte Apostole și Evangheliste Luca, mulțumim Mântuitorului Hristos, Cel ce te-a rânduit scriitor al Evangheliei Sale, prin care mulți au venit la cunoașterea adevărului, au primit înfierea prin botez și au urcat pe treptele sfințeniei. Prin tine și noi am dobândit luminare minții și îndemn de a împlini poruncile Domnului. Ca unul ce ești, prin har și prin iscusință, doctor al sufletelor și al trupurilor, vindecă bolile noastre și dăruiește sănătate sufletelor noastre. Fii ocrotitor și ajutător medicilor creștini, binecuvântând bunele lor lucrări și dăruindu-le cele de folos spre mântuire. Ca unul ce ai înfățișat cel dintâi chipul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și ai primit făgăduința ei că harul lui Hristos va fi cu icoanele ei, fii sprijinitor iconarilor dreptcredincioși, precum și tuturor celor ce-și pun priceperea și meșteșugul în slujirea Bisericii, spre slava lui Dumnezeu și luminarea sufletească a credincioșilor. Ajută-ne să recunoaștem în fiecare om chipul lui Dumnezeu și să zugrăvim tainic în inimi chipul Fiului lui Dumnezeu întrupat, spre a dobândi și asemănarea cu El, pe cât este cu putință. Iar acum, Sfinte Apostole Luca, fiind în fața Preasfintei Treimi, mijlocește pentru noi, cei de pe pământ, ca să primim har și iertare de păcate, precum și viața veșnică fericită, slăvind, împreună cu toți sfinții, pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.