Acatistul Sfântului Mucenic Hristofor

Acatistul Sfântului Mucenic Hristofor

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.


Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:


Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:


Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).


Apoi:

Psalmul 142


Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.


Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).


Apoi:

Psalmul 50


Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.


Condacul 1


Marelui Mucenic purtător de Dumnezeu, celui ce s-a jertfit pentru dragostea lui Hristos și, prin pătimirea sa, a adus rod însutit de suflete sfințite în sângele mărturisirii, să-i cântăm cu evlavie: Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Icosul 1


Adevărat este cuvântul Mântuitorului Hristos, Care a spus: „Cine-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va mântui”, iar tu, Sfinte, ai împlinit acest cuvânt al Domnului, văzând cu ochii sufletului bucuria cerească pregătită Mucenicilor. Pentru aceasta, primește de la noi, smeriții tăi rugători, laudele acestea:

Bucură-te, împlinitor al cuvântului dumnezeiesc;

Bucură-te, păzitor al poruncilor Împăratului ceresc;

Bucură-te, jertfă adusă din sfântă iubire;

Bucură-te, viteaz ostaș în multă pătimire;

Bucură-te, neagonisitor de comori pământești;

Bucură-te, răbdător de chinuri mucenicești;

Bucură-te, cel a cărui singură avere era credința în Hristos;

Bucură-te, cel ce pe toate ale lumii le-ai socotit de prisos;

Bucură-te, cel ce comoară în cer ți-ai pregătit;

Bucură-te, bun ocrotitor, de credincioși iubit;

Bucură-te, grabnic ajutător;

Bucură-te, puternic mijlocitor;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 2


Însuși Domnul a venit la tine, precum odinioară a venit la Saul pe drumul Damascului și l-a făcut, din prigonitor al credincioșilor, apostol al neamurilor; iar pe tine, Sfinte, care erai barbar de neam, văzându-te împodobit cu virtuți alese, te-a adus la lumina cunoașterii lui Dumnezeu Celui în Treime închinat, Căruia I se cuvine cântarea: Aliluia!


Icosul 2


Fiind puternic la trup și cu suflet milostiv, îi ajutai pe călători să treacă un râu învolburat și cu nevoie de străbătut. Pentru fapta ta cea bună, Hristos Însuși te-a cercetat, luând chip de Prunc și încercându-te în răbdarea osteniților. Dar, cu toate că Pruncul Hristos S-a făcut mai greu la trup decât toți oamenii, tu, ca un viteaz, nu te-ai lăsat biruit, ci pe umeri L-ai purtat cu bărbăție, fiind vrednic de a primi laudele acestea:

Bucură-te, cel ce pe călători îi treceai prin râul învolburat;

Bucură-te, cel ce astfel pe mulți ai ajutat;

Bucură-te, cel ce pe pelerini îi ocrotești;

Bucură-te, cel ce de primejdii îi păzești;

Bucură-te, cel la care Hristos ca Prunc a venit;

Bucură-te, că Domnul astfel să te încerce a voit;

Bucură-te, că Pruncul S-a făcut mai greu decât puteai duce;

Bucură-te, cel ce te-ai făcut, prin aceasta, purtător de cruce;

Bucură-te, cel ce prin rugăciune și răbdare te-ai întărit;

Bucură-te, cel ce de încercare nu te-ai lăsat biruit;

Bucură-te, iubitor de osteneală trupească;

Bucură-te, lucrător de nevoință duhovnicească;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 3


Văzând răbdarea și vitejia sufletului tău, Pruncul Hristos S-a ridicat de pe umerii tăi și ți S-a arătat ca Domn și Stăpân a toate, îndemnându-te să primești botezul creștin și numele de Hristofor, adică „purtător de Hristos”, vestindu-ți mai dinainte că vei pătimi pentru Evanghelie și-I vei cânta Lui: Aliluia!


Icosul 3


N-ai zăbovit a împlini porunca Domnului ci, primind botezul, cu haina luminoasă a Duhului Sfânt te-ai îmbrăcat, pe care ai păstrat-o neîntinată și ai împodobit-o mai apoi cu chinurile muceniciei; pentru care, primește și de la noi laudele acestea:

Bucură-te, că Însuși Iisus ți S-a descoperit;

Bucură-te, cel ce de Stăpânul ai fost fericit;

Bucură-te, cel ce pe Pruncul Hristos L-ai purtat;

Bucură-te, cel ce ai fost de Domnul încercat;

Bucură-te, cel ce de El ai fost numit Hristofor;

Bucură-te, cel mai înainte vestit ca pătimitor;

Bucură-te, cel căruia ți s-a poruncit a primi baia botezului;

Bucură-te, cel ce, prin botez, te-ai făcut sălaș al Duhului;

Bucură-te, cel ce mai întâi barbar fiind, te-ai încreștinat;

Bucură-te, cel ce haina botezului neîntinată ai păstrat;

Bucură-te, al lui Iisus vrednic următor;

Bucură-te, al Evangheliei propovăduitor;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 4


Văzând cum păgânii asupreau pe creștini și îi supuneau la tot felul de chinuri, te mâhneai întru sine și pătimeai durere că nu puteai să mustri pe tiranul, de vreme ce tu din fire nu puteai vorbi. De aceea, căzând la pământ, te-ai rugat cu smerenie să ți se deschidă buzele și să poți grăi bine, pentru a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul 4


Înger purtător de lumină ți-a grăit: „S-a auzit rugăciunea ta! Scoală-te să primești har de la Domnul!”, și, apropiindu-se de tine, a suflat asupra ta, iar tu ai început să vorbești deslușit, propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, pentru care aducem ție laudele acestea:

Bucură-te, împreună-pătimitor cu cei prigoniți;

Bucură-te, cel mâhnit pentru creștinii chinuiți;

Bucură-te, cel ce ai voit să-i mustri pe tirani;

Bucură-te, cel întristat pentru văduve și orfani;

Bucură-te, cel ce ai avut, din naștere, urâtă înfățișare;

Bucură-te, cel ce aveai suflet frumos și inimă mare;

Bucură-te, cel ce ai văzut arătare dumnezeiască;

Bucură-te, cel ce prin înger ai primit vestire cerească;

Bucură-te, cel binecuvântat prin dezlegarea vorbirii;

Bucură-te, grăitor al celor de folos auzirii;

Bucură-te, al Evangheliei vestitor;

Bucură-te, al lui Hristos mărturisitor;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 5


Înfigându-ți toiagul în pământ, în fața porților bisericii, te-ai rugat lui Dumnezeu să înfrunzească toiagul tău ca al lui Aaron și, prin aceasta, să cunoști limpede că ți s-a apropiat vremea bunei mărturisiri a credinței, cântând Sfintei Treimi: Aliluia!


Icosul 5


Ai cerut semn de la Domnul, nu spre ispitire, nici spre slavă deșartă, ci pentru a te întări în cumplita pătimire prin care aveai să treci, bine știind chinurile la care erau supuși cei ce mărturiseau cu îndrăzneală pe Hristos ca Dumnezeu adevărat. Pentru aceea, Domnul a împlinit dorirea ta, iar noi, minunându-ne de aceasta, îți cântăm:

Bucură-te, cel ce pe Dumnezeu L-ai mărturisit;

Bucură-te, cel ce adevărul Evangheliei l-ai vestit;

Bucură-te, mucenic plin de râvnă sfântă;

Bucură-te, mărturisitor cu putere neînfrântă;

Bucură-te, rugător către Domnul cu îndrăznire;

Bucură-te, cel ce ai dorit a toiagului tău odrăslire;

Bucură-te, cel ce dreptului Aaron te-ai asemănat;

Bucură-te, cel căruia Dumnezeu semn ți-a dat;

Bucură-te, pătimitor întărit de Domnul prin minune;

Bucură-te, cel ce păgânătății nu ai vrut a te supune;

Bucură-te, apărător al celor nedreptățiți;

Bucură-te, izbăvitor al celor asupriți;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 6


„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”, a spus Domnul. Iar tu, Sfinte, n-ai pus lumina sub obroc, ci în sfeșnic și tuturor pe cale le vorbeai despre mântuire și viața veșnică, propovăduind Învierea lui Hristos, Căruia neîncetat Îi cântai: Aliluia!


Icosul 6


N-a putut răbda vrăjmașul diavol lucrarea ta de apostol că, aflând de tine împăratul prigonitor, a trimis asupra ta două sute de ostași să te aducă legat în lanțuri, neștiind că prin aceasta mai multă slavă îți va pricinui și Biserica o va întări; de aceea și noi cu bucurie îți cântăm:

Bucură-te, vestitor al lui Hristos;

Bucură-te, sfeșnic prealuminos;

Bucură-te, al Apostolilor vrednic următor;

Bucură-te, în ogorul Domnului, harnic lucrător;

Bucură-te, cel ce propovăduiai Evanghelia neîncetat;

Bucură-te, cel ce astfel pe mulți i-ai creștinat;

Bucură-te, cel ce n-ai folosit rău tăria trupului;

Bucură-te, cel ce prin blândețe ai împlinit porunca Domnului;

Bucură-te, cel înconjurat de ostașii trimiși de împărat;

Bucură-te, cel ce, deși erai puternic la trup, nu te-ai luptat;

Bucură-te, păzitor al cuvintelor lui Hristos;

Bucură-te, povățuitor al poporului credincios;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 7


Trimiși fiind ostașii să te prindă, i-ai întâmpinat cu blândețe și le-ai zis: „Stăpânul meu, Hristos, a dezlegat legăturile păcatelor mele și m-a izbăvit de satana, tatăl minciunii”, iar aceia, înfricoșându-se de tăria ta, au voit să te scape. Tu însă i-ai rugat să împlinească porunca împăratului și, înflăcărat de dragoste cerească, le-ai vorbit pe cale, precum odinioară Hristos spre Emaus, cântând: Aliluia!


Icosul 7


Sfârșindu-se merindele ostașilor, cu smerenie te-ai rugat lui Dumnezeu să înmulțească pâinile lor; și, încă nesfârșind rugăciunea, Domnul degrabă ți-a împlinit cererea, iar ostașii, văzând minunea, au crezut, strigând într-un glas: „Mare este Dumnezeul creștinilor, Care mântuiește pe robii Săi!”, Căruia și noi Îi aducem închinare, iar ție, Sfinte, cântări ca acestea:

Bucură-te, cel ce pe ostași i-ai luminat;

Bucură-te, cel ce pe cei rătăciți i-ai îndreptat;

Bucură-te, cel ce la rugăciune ți-ai înălțat mâinile;

Bucură-te, cel ce prin minune ai înmulțit pâinile;

Bucură-te, cel ce arăți că în Hristos sunt toate cu putință;

Bucură-te, cel ce i-ai adus pe păgâni la credință;

Bucură-te, cel ce la botez i-ai povățuit;

Bucură-te, cel ce cu Biserica i-ai unit;

Bucură-te, bun îndrumător;

Bucură-te, cald ocrotitor;

Bucură-te, cel ce ne înveți a ne ruga cu stăruință;

Bucură-te, cel ce ești pentru noi pildă de nevoință;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 8


Ostașii ți-au spus cu bucurie: „Credem și noi în singurul Dumnezeu adevărat, Căruia I te închini, că Acela este atotputernic și mulțumim ție, că te-ai arătat ca o făclie luminoasă nouă, celor întunecați, și ne-ai scos din întunericul înșelăciunii, povățuindu-ne către lumina adevărului, ca să cântăm cu mulțumire Sfintei Treimi: Aliluia!”


Icosul 8


Cuvintele tale pline de harul Sfântului Duh și minunea înmulțirii pâinilor au înmuiat inimile împietrite ale ostașilor, care au crezut în Hristos și în Evanghelia Sa, iar odată ajunși la împărat și propovăduind credința, toți au fost tăiați cu sabia, primind botezul sângelui și cununa muceniciei, pentru care îți aducem laudele acestea:

Bucură-te, cel ce credința ai făcut-o lucrătoare;

Bucură-te, cel ce ne arăți viața nepieritoare;

Bucură-te, cel ce și pe ostașii trimiși să te prindă i-ai povățuit;

Bucură-te, că ajunși la împărat, toți au mărturisit;

Bucură-te, că s-au jertfit pentru Hristos în fața ta;

Bucură-te, cel ce, prin aceasta, ai sporit Biserica Sa;

Bucură-te, cel ce astfel ai adus Domnului rod însutit;

Bucură-te, că sufletele ostașilor uciși, la ceruri s-au suit;

Bucură-te, că acum în Raiul fericirii ei sălășluiesc;

Bucură-te, că în oastea Împăratului Hristos slujesc;

Bucură-te, disprețuitor al lucrurilor trecătoare;

Bucură-te, călăuzitor către veșnicul Soare;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 9


Pentru îndrăzneala cu care mărturiseai pe Hristos în fața păgânilor, ai fost lovit cu palma peste gură și pârât la împăratul Deciu, iar tu, deși erai puternic din fire, i-ai răspuns cu blândețe, știind porunca dumnezeiască de a nu răsplăti niciodată răul cu rău, ca să fii următor Stăpânului Hristos și să-I cânți: Aliluia!


Icosul 9


Toți câți mărturisesc pe Hristos cu putere, prin cuvânt și prin viață, suferă prigoană și necazuri în veacul acesta, dar se bucură veșnic în Împărăția cerurilor. Deci, aceasta știind, Sfântul Hristofor fără preget a împodobit cu sângele său mucenicesc Biserica lui Hristos, primind de la noi aceste cântări de laudă:

Bucură-te, cel ce pe prigonitor l-ai mustrat;

Bucură-te, cel ce îndelungi chinuri mai apoi ai răbdat;

Bucură-te, cel nedespărțit de dragostea lui Hristos;

Bucură-te, cel ce trupul ți l-ai jertfit ca pe un prinos;

Bucură-te, minte plină de lumină cerească;

Bucură-te, cel ce ți-ai înfrânat puterea trupească;

Bucură-te, cel ce sufletul stăpân peste trup l-ai făcut;

Bucură-te, cel ce în răsplata cerească neclintit ai crezut;

Bucură-te, cel întărit de dumnezeiescul har;

Bucură-te, inimă devenită duhovnicesc altar;

Bucură-te, biruitor al puterilor întunericului;

Bucură-te, viteaz vestitor al Adevărului;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 10


Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu înțelepciunea, puternic la trup și viteaz cu sufletul te-ai arătat, Sfinte, răbdând pătimiri înfricoșătoare de la păgânul împărat: ai fost împuns cu sulița, bătut și spânzurat de păr, ars cu făclii, țintuit în cămașă de fier, apoi în foc și în fântână adâncă, însă din toate ai ieșit nevătămat, cântând Mântuitorului Hristos: Aliluia!


Icosul 10


„Fie-ți milă de trupul tău și jertfește zeilor!”, te îndemna împăratul cel necredincios. Iar tu fără de teamă i-ai răspuns: „Să nu-mi fie a mă lepăda de adevăratul Dumnezeu! Mie nu-mi este milă de trupul meu, precum zici, ci de suflet, ca un înțelept. Deci să nu ai nicio nădejde că mă voi pleca voii tale celei fără de Dumnezeu!”. Iar noi, lăudând nevoințele tale, grăim:

Bucură-te, cel ce înaintea împăratului ai stat;

Bucură-te, cel ce pe tiran vitejește l-ai mustrat;

Bucură-te, cel neînspăimântat de puterea stăpânirii lumești;

Bucură-te, primitor de chinuri mucenicești;

Bucură-te, cel ce ai fost spânzurat de părul capului;

Bucură-te, viteaz, neînfricoșat de durerile trupului;

Bucură-te, cel împuns cu sulița, ca și Domnul pe Cruce;

Bucură-te, cel ce suferințele până la sfârșit ai știut a le duce;

Bucură-te, cel ce ai avut picioarele legate cu piatră grea;

Bucură-te, cel ce ai răbdat în tăcere chinuirea cea rea;

Bucură-te, minte gânditoare mereu la cele cerești;

Bucură-te, doctor al bolilor trupești și sufletești;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 11


Văzând împăratul Deciu că se ostenește în deșert chinuindu-te, a încercat să te amăgească prin vorbe bune, făgăduindu-ți rang mare în oaste de te vei lepăda de Hristos. Însă tu, mustrând pe împărat, ai răspuns precum odinioară Mântuitorul către ispititor: „Numai Domnului Dumnezeu să Te închini și numai Lui Unuia să-I slujești”, Căruia I se cuvine cântare: Aliluia!


Icosul 11


Altă ispită ți-a pregătit vicleanul, prin două femei desfrânate, care să te înduplece la păcat. Dar, făcând rugăciune, te-ai izbăvit de sminteală, iar pe femei cu înțelepciune le-ai povățuit către pocăință, încât, întărite de tine, au primit cununa muceniciei pentru Hristos. Drept aceea și noi, împreună cu ele, îți cântăm:

Bucură-te, cel ce slavă de la oameni n-ai primit;

Bucură-te, cel pe care nici pofta nu te-a biruit;

Bucură-te, cel ce în paza curăției ai rămas neclintit;

Bucură-te, cel prin care Achilina și Calinica s-au pocăit;

Bucură-te, pentru întoarcerea și mărturisirea lor;

Bucură-te, cel ce le-ai îndemnat spre Împărăția cerurilor;

Bucură-te, că pentru Hristos amândouă au pătimit;

Bucură-te, că de sfârșit mucenicesc s-au învrednicit;

Bucură-te, cel pe care tiranul în cuptor încins te-a aruncat;

Bucură-te, cel ce și în văpaie ai rămas nevătămat;

Bucură-te, cu cei trei tineri din Babilon cântând cântare;

Bucură-te, cel ce din primejdii și din foc ne dai scăpare;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 12


Mulțime nenumărată văzându-te nevătămat în mijlocul focului, s-a înspăimântat de minune și a strigat: „Cu dreptate ești numit Hristofor, că pe Hristos Îl porți în inima ta și nu iei în seamă chinurile tiranului!” Iar împăratul i-a trimis la moarte pe toți câți au crezut atunci în Dumnezeu, tăindu-le capetele în fața ta, în vreme ce tu îi îmbărbătai spre mărturisirea credinței și îi învățai să nu se teamă de moartea vremelnică, ci numai de Domnul, Căruia pururea I se cuvine cântarea: Aliluia!


Icosul 12


Cu o piatră grea ai fost legat și aruncat în fântână adâncă, Mucenice, dar îngerul Domnului s-a pogorât și te-a scos viu și nevătămat. Atunci, nemaiputând răbda, tiranul a poruncit să ți se taie capul, iar tu, rugându-te, ai mulțumit lui Dumnezeu Atotițitorul pentru darul pătimirii, ai încredințat Lui duhul tău și ai cerut binecuvântare și tămăduire pentru toți cei ce aveau să cinstească moaștele tale și să prăznuiască pomenirea ta. Drept aceea, bucurându-ne că te-am câștigat mare mijlocitor în cer, îți cântăm așa:

Bucură-te, cel ce tăierea capului cu veselie ai primit;

Bucură-te, cel ce ești viu, deși cu trupul ai murit;

Bucură-te, cel ce și cu botezul sângelui te-ai botezat;

Bucură-te, cel ce toate chinurile cu tărie le-ai răbdat;

Bucură-te, cel ce rostul pătimirii tale l-ai înțeles;

Bucură-te, ostașule al lui Hristos prealales;

Bucură-te, cel ce trupul prin nevoința muceniciei ți-ai sfințit;

Bucură-te, cel ce ai adus Domnului rod însutit;

Bucură-te, cel primit în cer de Însuși Hristos;

Bucură-te, mijlocitor cald pentru poporul evlavios;

Bucură-te, izbăvitor de rele, de primejdii și de nevoi;

Bucură-te, cel ce de foamete și de grindină ne păzești pe noi;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 13


O, Sfinte Mucenice Hristofor, prin rugăciunile tale către Domnul ajută-ne pururea pe noi, cei ce săvârșim cu evlavie pomenirea ta, cinstind icoana și moaștele tale făcătoare de minuni, ca să dobândim împlinirea cererilor, iertare de păcate și mântuire, cântând în vecii vecilor Preasfintei Treimi: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)


Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1


Icosul 1


Adevărat este cuvântul Mântuitorului Hristos, Care a spus: „Cine-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va mântui”, iar tu, Sfinte, ai împlinit acest cuvânt al Domnului, văzând cu ochii sufletului bucuria cerească pregătită Mucenicilor. Pentru aceasta, primește de la noi, smeriții tăi rugători, laudele acestea:

Bucură-te, împlinitor al cuvântului dumnezeiesc;

Bucură-te, păzitor al poruncilor Împăratului ceresc;

Bucură-te, jertfă adusă din sfântă iubire;

Bucură-te, viteaz ostaș în multă pătimire;

Bucură-te, neagonisitor de comori pământești;

Bucură-te, răbdător de chinuri mucenicești;

Bucură-te, cel a cărui singură avere era credința în Hristos;

Bucură-te, cel ce pe toate ale lumii le-ai socotit de prisos;

Bucură-te, cel ce comoară în cer ți-ai pregătit;

Bucură-te, bun ocrotitor, de credincioși iubit;

Bucură-te, grabnic ajutător;

Bucură-te, puternic mijlocitor;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Condacul 1


Marelui Mucenic purtător de Dumnezeu, celui ce s-a jertfit pentru dragostea lui Hristos și, prin pătimirea sa, a adus rod însutit de suflete sfințite în sângele mărturisirii, să-i cântăm cu evlavie: Bucură-te, Sfinte Mucenice Hristofor, de Dumnezeu purtătorule!


Rugăciune


O, Sfinte Mucenice Hristofor, întru tot lăudate făcătorule de minuni, primește această rugaciune de la noi nevrednicii, că la tine alergăm ca la un grabnic ocrotitor, chemându-te cu evlavie: Vino, Sfinte, și vezi rănile și durerile noastre. Sporește-ne credința, ca să putem mărturisi înaintea tuturor pe Dumnezeu Cel adevărat, în Treime închinat. Ia aminte la suspinele noastre și tămăduiește-ne sufletele și trupurile. Dă-ne înțelepciune, ca să facem pururea voia Domnului și să nu căutăm la plăcerile trecătoare ale acestei vieți, ci mai mult, ajută-ne să ne izbăvim de patimi prin răbdarea necazurilor ce sunt îngăduite spre mântuirea noastră. Prin mijlocirea ta cea puternică, întărește-ne să putem duce crucea vieții întru răbdare, având mereu în minte cuvintele Evangheliei: „Cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”, și așa să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvin slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl Cel fără de început și cu

Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.