Sunt locuri în care simți că istoria și rugăciunea s-au amestecat atât de bine încât nu le mai poți despărți. Putna e unul dintre ele. Aici, la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare, s-au adunat marți, 29 septembrie, stareții, starețele, egumenii și egumenele din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru sinaxa monahală de anul acesta.
Ziua a început, cum e firesc, cu Sfânta Liturghie, în biserica mare a mănăstirii. Au slujit Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcopul-vicar, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La strană a cântat grupul psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Putnei, care duce mai departe o tradiție de cântare veche de secole în locul acesta.
Foto: Schitul Mănăstioara-Preutești
Câte mănăstiri, atâtea vieți dăruite lui Dumnezeu
Discuțiile s-au purtat apoi la Casa „Sfântul Ierarh Nicolae”, sub conducerea Înaltpreasfințitului Calinic. Părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Putnei și exarh al mănăstirilor, a arătat cât de mult a crescut viața monahală în eparhie în ultimii șase ani. Și cifrele chiar spun ceva. În 2020 erau 43 de mănăstiri și 14 schituri, cu 785 de viețuitori. Astăzi sunt 64 de mănăstiri, 21 de schituri și 10 metocuri, în total 95 de așezăminte, unde trăiesc 1.073 de monahi și monahii.
Dincolo de statistică, fiecare număr de acolo e un om care a lăsat ceva în urmă ca să-și dăruiască viața lui Dumnezeu. Într-o vreme în care auzim mereu că lumea se îndepărtează de credință, e o veste care te bucură.
Foto: Schitul Mănăstioara-Preutești
Maicile care au ținut obștile în vremuri grele
Una dintre cele mai frumoase părți ale zilei a fost cuvântul maicii stavrofore Maria Magdalena Gherghina, stareța Mănăstirii Dragomirna. A vorbit despre modele de viețuire monahală în obștile de maici din secolul trecut și a adus aminte de trei starețe: maica Magdalena Andronic, care a condus Moldovița între 1945 și 1981, maica Alexandrina Colibaba, stareță la Sucevița între 1946 și 1959, și maica Iulia Aramă, stareță la Dragomirna între 1965 și 1992.
Dacă vă uitați la ani, înțelegeți ce au dus aceste femei pe umeri. Au păstrat mănăstirile vii în plin comunism, când monahismul era prigonit și călugărițele erau scoase din obști. Merită să nu le uităm numele.
Cărți despre frumusețea locurilor și a oamenilor
S-au prezentat și două albume noi ale eparhiei. Primul, „Veșnicii din Țara Mușatinilor ctitorite în lemn, piatră și culoare”, cuprinde 39 de monumente istorice bisericești din Bucovina și a fost prezentat de părintele Constantin-Ciprian Blaga, consilier cultural. Al doilea, prezentat de părintele arhimandrit Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural, este dedicat academicianului Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Maica Benedicta, la 20 de ani de la trecerea ei la Domnul. O femeie de mare cultură care și-a încheiat viața ca monahie la Văratec, o pildă pentru oricine crede că mintea și credința nu pot sta împreună.
Foto: Schitul Mănăstioara-Preutești
Starețul, slujitor al obștii
La final, părintele Melchisedec a vorbit despre greutatea pe care o poartă un stareț. Nu ajunge să administrezi bine o mănăstire, să ai grijă de clădiri, de pământ și de bani. Mai important e să ai grijă de sufletele oamenilor pe care Dumnezeu ți i-a încredințat. „Starețul, înainte de toate, este un slujitor al obștii”, a spus părintele exarh. Dorința lui este ca mănăstirile și schiturile să fie adevărate familii duhovnicești, ținute împreună de rugăciune, ascultare, dragoste frățească și bună rânduială.
Să-i ajute Dumnezeu pe toți cei care poartă grija mănăstirilor noastre, și să le înmulțească obștile!
Doamne, ajută!